Salariile nu vor mai fi confidențiale, nici măcar în mediul privat, a decis CE
Salariile nu vor mai fi confidențiale, nici măcar în mediul privat, a decis CE

Salariile nu vor mai fi confidențiale, nici măcar în mediul privat, după o decizie a Parlamentului European. Acest lucru va face piața muncii mai transparentă, consideră legiuitorii, care au pornit de la o inechitate legată de sexe: femeile ar căștiga mai puțini bani decât bărbații.

Angajatorii vor fi obligați prin noua decizie să divulge angajaților informații despre remunerația celor din aceeași categorie de activitate profesională. Parlamentul a constatat că în UE, femeile câștigă, în medie, cu 13% mai puțin decât bărbații care ocupă același job.

În consecință, angajatorii vor fi obligați să ofere același salariu pentru același loc de muncă, indiferent de gen. Mai mult decât atât, anunțurile pentru posturile vacante vor trebui să fie neutre din punctul de vedere al genului, iar procesele de recrutare să se deruleze într-o manieră nediscriminatorie, transmite B1TV.

Clauzele care le interzic angajaților să își dezvăluie salariile sau să solicite informații despre aceeași categorie de salarizare sau despre alte categorii, trebuie, de asemenea, eliminate din contracte.

În condițiile în care angajatul consideră că nu este respectat principiul egalității de remunerare, acesta poate acționa în instanță, iar sarcina de a dovedi că nu există discriminare îi revine angajatorului.

De ce experții HR consideră asta o măsură benefică

Această măsură are un impact extrem de pozitiv asupra pieței de capital uman. Desecretizarea salariilor ne ajută încă din faza de recrutare. Nu mai stăm într-un proces de recrutare – nici compania, nici candidatul două luni de zile, pentru ca, la final, să refuze oferta de recrutare. Pentru că va ști de la început care este salariul”, a transmis Leonard Rizoiu, specialist în recrutare, manager partner Leo HR.

Totodată, adaugă expertul, vorbim despre diferența dintre femei și bărbați: „De fapt și de drept, această măsură așa a venit, pe diversitate și incluziune pe piața muncii a femeilor. De ce? Pentru că s-a demonstrat, s-au făcut studii, femeile sunt plătite cu 11%-13% mai puțin decât bărbații, pe același job și aceleași atribuții”.

Măsura va avea efect și pentru piața publică a muncii

„În domeniul public, vor trebui identificați foarte bine indicatorii de performanță. Și, în funcție de acești indicatori, va fi salarizat fiecare. Adică, vom avea salariul de bază – partea fixă – plus partea variabilă. Care este în funcție de performanță și de rezultate. Și corect ar fi să știm cu toții aceste informații despre salarii, pentru că este vorba de banii noștri”, a mai spus specialistul în resurse umane.

Cu toate acestea, Leonard Rizoiu adaugă că directiva a fost elaborată în primul rând pentru piața europeană a forței de muncă private, unde diferențele sunt foarte mari

Numărul femeilor manager, în România, în comitetele de direcție sau de coordonare în companii este unul fruntaș în Europa. Întotdeauna, în România, femeia a fost respectată și a avut loc la masa luării deciziilor. Sunt companii foarte mari, din Top 5, Top 10, care sunt conduse de femei în România, și conduse foarte bine. Chiar dacă este o lume a bărbaților – vorbim de zone industriale de cele mai multe ori, iată, femeile sunt la conducerea companiilor. Și le conduc foarte bine, cu indicatori, cu bugete, cu tot ce trebuie. Pe de altă parte, salariile sunt ușor mai mici. Nu cu 12%-13%, ca în Vest, ci cu 5%-7%. Sunt diferențe salariale, dar nu atât de mari”, a susținut expertul.

Urmează o perioadă în care drepturile salariale ale angajaților din privat se vor normaliza și egaliza.

Se va trece la partea salarială fixă și partea variabilă, în funcție de rezultate și de performanță. Veniturile vor fi diferite, dar pentru asta trebuie stabiliți foarte bine indicatorii de performanță. Noi avem în lege de ceva vreme, în fișa postului, ca anexă la contractul de muncă în sectorul privat, acești indicatori de performanță. Dar toată lumea i-a pus ca să fie acolo generic, și nu ca să ne ajute la salarizare.

Ei bine, legiuitorul a făcut un pas – pentru că se știa tendința de la nivelul UE de a avea parte fixă și parte variabilă –, acum vom folosi acest cadru legislativ, vom defini foarte bine indicatorii de performanță, vom avea strategii de salarizare, de compensații și de beneficii extrem de transparente.

Generației care vine – cea digitală – îi plac lucrurile clare și transparente, pe de o parte. Pe de alta, cumva, capra vecinului, frustrările care s-au creat în companie încet-încet vor fi stinse datorită faptului că toți vom fi angajați cu un anumit salariu – vorbesc de același job – și, în funcție de realizările noastre, vom avea venituri diferite. Asta va crea competitivitate în piața muncii. Va crește productivitatea în absolut toate domeniile pentru a câștiga mai mult. Este demonstrat – în alte părți în care s-a introdus această măsură așa s-a întâmplat”, a conchis Leonard Rizoiu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *