Investițiile în economie au crescut cu 8,6%, față de 2021, arată datele Institutului Național de Statistică. Surprinzător însă, cel mai mare investitor în economie este statul.
Investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat, în anul 2022, 150,098 miliarde lei, în creştere cu 8,5%, comparativ cu anul 2021, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Premierul Nicolae Ciucă s-a arătat încântat de cifre, considerând că acestea arată că „investitorii demonstrează încredere în economia românească”, potrivit PSnews.
Analistul economic Petrișor Peiu a explicat că, după investițiile străine, care au cea mai mare pondere din total, statul este a doua sursă de investiții în economia românească.
„În primul rând, ca sursă vorbim de vreo 11 miliarde de euro care înseamnă vreo 54-55 de miliarde de lei care sunt investiții străine. Din acestea avem aproximativ o treime din cât a raportat Institutul Național de Statistică pentru toată economia. Din acestea, aproximativ 80% sunt reinvestiri de profit, după care avem a doua mare sursă de investiții, statul român, care a investit vreo 83 de miliarde de lei. Cea mai mare parte din fondurile europene, aproximativ 50 de miliarde, diferența fiind din bugetul național”, a declarat analistul economic Petrișor Peiu.
Dat fiind că statul este unul dintre principalii investitori, cele mai mari sume s-au dus în lucrări de construcții, atât cele de infrastructură, cât și cele de realizarea și repararea unor clădiri publice. „Acestea reprezintă cam trei sferturi din aceste investiții”, a spus analistul.
„În rest, mai avem cumpărări de echipamente, aparatură, cumpărări de software, chestii mai puțin semnificative ca volum. În ceea ce privește investițiile străine, pe primul loc rămâne sistemul din construcția de automobile și de componente de schimb, după care avem mediul bancar și de asigurări și industria în sens larg”, a completat Petrișor Peiu.
La rândul său, analistul economic Valentin Ionescu punctat faptul că „eficiența unei investiții publice se măsoară printr-un efect de multiplicare – înseamnă că la un leu investit, tu trebuie să demonstrezi că vei obține peste un leu, cu alte cuvinte că recuperezi suma investită și că ai și un plus valoare”
„Când investești în resursa umană, acolo ai un anumit grad de inerție dat fiind faptul că rezultatele nu le poți obține pe un termen scurt, adică vezi o creștere de productivitate în momentul în care ai o resursă umană mai bine pregătită, adaptată la cerințele profesionale ale pieței, dar rezultatele se văd în timp, se văd după 1, nu se văd imediat”, a afirmat Ionescu.
„Dacă ne referim la infrastructură, acolo se poate măsura prin efectul de multiplicare și vezi și dacă o infrastructură a redus niște costuri de tranzacție în sectorul de transporturi, de exemplu. Dacă te referi la investiție, întreprinderi, ceea ce statul nu face, nu are sens să mai comentez, acolo sunt alte repere. Deci aici a investit statul român, dar ca să vezi impactul atât de repede cu ce s-a întâmplat în 2022 e prematur. Trebuie să vezi datele statistice, anumiți indicatori. Fără îndoială, dacă s-a investit suma asta un efect pozitiv trebuie să existe, dar care este impactul măsurat deocamdată nu ai cum să îl afli așa de repede”, a afirmat analistul economic Valentin Ionescu.
Investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut anul trecut cu 8,5%
„În anul 2022 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 150,098 miliarde lei, în creştere cu 8,5%, comparativ cu anul 2021. În trimestrul IV 2022 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 54,166 miliarde lei, în creştere cu 17,2%, comparativ cu trimestrul IV 2021”, arată datele INS.
În trimestrul IV 2022, comparativ cu trimestrul IV 2021, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 17,2%, creşteri înregistrate la toate elementele de structură: alte cheltuieli cu 29,5%, lucrări de construcţii noi cu 15,9% şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 14,6%.
În anul 2022, comparativ cu anul 2021, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 8,5%, creşteri înregistrate la toate elementele de structură: lucrări de construcţii noi cu 8,2%, utilaje (inclusiv mijloace de transport) şi la alte cheltuieli cu 7,8% fiecare.