vladimir putin
vladimir putin

Președintele rus Vladimir Putin a făcut o serie de afirmații acide și amenințătoare, într-un discurs televizat, la adresa miliardarilor ruși care „își câștigă banii aici, dar trăiesc acolo”, arătând că Occidentul  speră să folosească „a cincea coloană de trădători” pentru a „împărți societatea noastră”. 

Vladimir Putin s-a adresat națiunii într-un discurs televizat calificat ca „bizar” de către presa occidentală, la aproape trei săptămâni de la invazia Ucrainei, într-o încercare clară de a-și uni țara pe măsură ce invazia Ucrainei continuă, relatează mirror.co.uk

Vladimir Putin a susținut apoi că Occidentul i-ar folosi pe „cei care își câștigă banii aici, dar trăiesc acolo” ca „a cincea coloană” menită să divizeze societatea rusă.

„Nu îi condamn deloc pe cei care au o vilă în Miami sau pe Riviera Franceză, care nu se pot lipsi de foie gras, stridii sau așa-zisele libertăți de gen.Dar nu asta este absolut problema. Și, repet, în faptul că mulți dintre acești oameni, prin însăși natura lor, sunt localizați mental exact acolo, și nu aici, cu oamenii noștri, nu cu Rusia. Și acesta este, în opinia lor, un semn de apartenență la o castă superioară, la o rasă superioară. Astfel de oameni își pot vinde propria mamă, atâta timp cât li se permite să stea pe holul acestei cele mai înalte caste. Și vor să fie ca ea, imitând-o în toate felurile posibile”, a declarat Vladimir Putin.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacţionat după ce preşedintele american Joe Biden l-a numit pe Vladimir Putin criminal de război. Potrivit acestuia, comentariile lui Biden sunt „o retorică inacceptabilă și de neiertat”, transmite Reuters, care preia agenţia TASS.

Anterior, Biden l-a numit pe Vladimir Putin „criminal de război”, folosind pentru prima dată acest termen cu referire la liderul Rusiei.

La scurt timp după această declaraţie, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a precizat că, deocamdată, Departamentul de Stat nu a făcut o declaraţie oficială prin care să acuze Rusia de comiterea de crime de război şi că examinarea ”legală” a problemei „este încă în curs de desfăşurare” la sediul diplomaţiei americane.

 

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *