Avocatul Elenei Udrea: Nu a fugit nicăieri / A plecat în Grecia pentru proceduri medicale începute cu mult timp în urmă

Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a declarat, joi, că fostul ministru al turismului nu a fugit din țară, ci ”a plecat în Grecia pentru proceduri medicale”

”Avea programare la o clinică unde efectua proceduri medicale începute cu mult timp în urmă. Dacă ar fi fost să plece din cauza deciziei ar fi plecat înainte. Ea a plecat din țară din cauza problemelor ei personale, nu ca să fugă”, a declarat Rădulescu.

Judecătorii Înaltei Curți au amânat, pe 23 mai, decizia privind suspendarea executării pedepsei în Gala Bute după ce fostul ministru a apelat la o cale extraordinară de atac la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Următorul termen este în 20 iunie, scrie G4media.

Udrea a transmis, prin intermediul avocaţilor săi, că nu vrea să fie audiată de judecătorii români, prin videoconferinţă din Bulgaria.

Preşedintele completului de judecată a stabilit, însă, că Udrea trebuie citată în Bulgaria, astfel încât procesul a fost amânat, fiind stabilit termen pentru data de 23 mai.

Este ultima cale extraordinară de atac la care poate apela fostul ministru al Turismului pentru a obţine rejudecarea dosarului.

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul Gala Bute. A fost prinsă în Bulgaria, procedurile de extrădare fiind în derulare.

Ultimele știri

Toaletele inteligente din Iași, un eșec costisitor. Numai una costă cât un SUV de lux

Toaletele publice moderne din Iași, achiziționate cu prețuri comparabile...

Economistul Adrian Negrescu: „Evoluția economică a României, în momentul de față, urmează tiparul unor dinți de fierăstrău”

România a intrat oficial în recesiune tehnică, conform specialistului...

Cu România intrată în recesiune tehnică, Nazare vorbește de o creștere economică „mică”. Care e „adevăratul” risc

România a intrat oficial în recesiune tehnică, dar ministrul...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine