Cornel Dinicu, proprietarul Fermei Dacilor, a contestat arestarea preventivă şi insistă că focul ar fi fost pus de o mână criminală. Avocatul patronului a vorbit, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, despre acest subiect.
Patronul de la Ferma Dacilor susține că focul nu a fost pus de o mână criminală. Anchetatorii nu exclud cu totul această idee, dar o consideră puţin probabilă.
Iancu Toader, avocatul lui Cornel Dinicu, a spus, la Antena 3 CNN, că Ferma Dacilor nu avea un scop turistic, ci era un spațiu privat, destinat familiei patronului.
„Clientul meu susține că această dramă nu avea cum să se întâmple decât în urma unei mâini criminale. A dat declarații în fața instanței de judecată și se va pune la dispoziția organelor de urmărire penală.
Noi suntem într-o fază incipientă a procesului penal. Unde s-a întâmplat această nenorocire era un spațiu privat, nu era un spațiu destinat activităților economice sau serviciilor turistice.
Este vorba despre un eveniment privat. Locul respectiv nu a avut și nu avea destinație turistică. Era un spațiu destinat doar familiei domnului Dinicu”, a spus avocatul.
Din referatul procurorilor reiese că victimele incendiului au avut şanse minime de supravieţuire, pentru că niciuna dintre camerele de la mansardă nu avea ieşire directă afară, ci într-un hol.
Avocatul susține că, înainte de tragedie, Cornel Dinicu a depus plângeri cu privire la fluctuațiile de tensiune electrică, care au condus la izbucnirea altor incendii în zonă.
„Nu numai că a făcut diligențe. Domnul Dinicu a făcut n sesizări, deoarece în anterioritatea acestui incident dramatic, au existat foarte multe incendii. Cei de acolo se confruntau cu fluctuații de tensiune. A făcut o serie de diligențe.
Chiar înainte de incident, a sunat pentru a lua legătura cu o firmă de specialitate care să asigure mentenanța, tocmai pentru a preveni aceste riscuri de incendii. Nici acest lucru nu a fost luat în calcul”, a mai spus avocatul.