Băsescu: „Aș fi trimis administrației Trump un raport cinstit despre anularea alegerilor prezidențiale”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat luni că ar fi abordat cu sinceritate situația anulării alegerilor prezidențiale din România în relația cu administrația Trump, dacă s-ar fi aflat și astăzi la Cotroceni.

„În primul rând, aș trimite un raport cu privire la realitatea alegerilor, dar unul cinstit, chiar dacă ar trebui să spun, frate Trump, am făcut o mare greșeală anulând alegerile, le-am pus din nou pe șine și vom avea alegeri libere și corecte”, a afirmat Băsescu.

Fostul șef al statului a subliniat importanța sincerității în relațiile bilaterale, menționând că Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, încheiat cu președintele Obama, include obligații reciproce privind statul de drept, transmite Hotnews.

„Vă pot spune că este vital să se întâmple acest lucru, să nu încercăm să mințim pentru că se știe care e realitatea la noi, iar în Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, pe care l-am convenit cu președintele Obama, una din obligațiile asumate de ambele state este stat de drept”, a explicat Băsescu.

El a reluat acuzația că adevăratul motiv al anulării alegerilor prezidențiale nu ar fi fost prezența lui Călin Georgescu în turul doi, ci absența unui candidat PSD în finală.

„Pentru că, spre exemplu, în ce mă privește, n-am să cred niciodată că motivul anulării alegerilor a fost Călin Georgescu. Îl consider un șarlatan, dar nu el a fost motivul anulării alegerilor. Și vă invit să facem un exercițiu – dacă ar fi fost în turul 2 Ciolacu și Călin Georgescu, s-ar fi anulat alegerile?”, a întrebat retoric fostul președinte.

„Dacă PSD ar fi avut pe Ciolacu în turul 2, alegerile nu se anulau. Dacă n-au avut niciun reprezentant, alegerile s-au anulat”, a concluzionat Băsescu.

Reamintim că, în 6 decembrie, Curtea Constituțională a decis anularea alegerilor prezidențiale pe baza rapoartelor prezentate de serviciile de informații în CSAT, invocând necesitatea excluderii ingerințelor statale sau non-statale. Ulterior, fostul președinte Klaus Iohannis a acuzat implicarea Rusiei în scrutinul prezidențial românesc.

Decizia autorităților române de a anula alegerile a fost criticată în repetate rânduri de oficiali ai administrației americane, care au oferit România drept exemplu negativ în privința respectării standardelor democratice.

 

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Lege nouă! Persoanele care sunt agresive în Parlament, interzise până la doi ani în incinta instituției

Camera Deputaților a adoptat luni, în calitate de for...

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine