Bolnavii de cancer stau de trei zile la 10 grade Celsius, în frig, la Spitalul din Timișoara. Compania de termoficare locală este în colaps, iar stocurile de cărbuni sunt pe sfârșite. Frigul s-a instaurat în locuințele din oraș dar și în instituțiile publice, iar temperaturile din interior nu trec de 10 grade Celsius. Asta trebuie să suporte unii din cei mai defavorizați locuitori ai orașului.
Chiar dacă autoritățile au promis soluții temporare, căldura nu a apărut în calorifere. Compania de termoficare este într-un impas financiar și a primit sprijin de la Guvern ca să scape de datorii, însă stocurile de cărbuni sunt pe terminate, relatează Digi24.
Pacientă: „Asta, am aici două, am una și pe sub mine, că mi se pare că vine frigul și pe sub mine, pe cearceaf și pe plapumă. Și plus câte flanele, pijamale, bluze, maieu, izmene, ciorapi în picioare, că fără ciorapi nu pot trăi aici.”
După două nopți petrecute în frig, pacienții se resimt. Și așa extrem de vulnerabili, înfofoliți în pături, povestesc cum afecțiunii de care suferă s-a mai adăugat și o răceală:
– Mă trezii iară strănutând, iară tușind, iară nu mai pot. Abia aștept să vină să îmi dea drumul acasă, să mă duc eu la plapuma mea și la soba mea de cărămidă.
– Tremur, pe cuvânt dacă nu. Nu poți să te sui, nu te poți… Doamne ferește! Așa ceva… Nu știu ce suflet au! Nu știu.
– Am pus perna să mă mai încălzesc că nu am mai putut de frig.
Personalul medical încearcă din răsputeri să îi ajute cu pături și ceai cald pe bolnavii de cancer.
Asistentă: „Frig, foarte frig. Deci condițiile de la noi din spital sunt foarte critice. Mi se rupe sufletul când îi văd, și îi ajut foarte mult.”
Petra Curescu, medic primar oncolog: „Frigul ne scade imunitatea. Frigul ne obligă să stăm în spații înghesuiți împreună. Suntem în plină pandemie, între timp, se știe că una din cele mai eficiente metode de prevenție este aerisirea. Nu putem aerisi cum ne-am dori, dacă avem așa temperaturi scăzute, când avem 16 grade, ținem și cu dinții de acele 16 grade și nu putem deschide geamurile cum ar fi normal și firesc.”
Ramona Gîdea, purtător de cuvânt Spitalul Municipal din Timișoara: „Nu e prima dată când se întâmplă treaba aceasta, chiar și în alte clinici ale spitalulu nostru, pentru că după cum știți suntem spital pavilionar. S-a întâmplat în ultima perioadă să avem frig în saloane și să luăm legătura cu cei de la Colterm să ne crească temperatura. ca să putem ține bolnavii în condiții normale de temperatură.”
Situația nu are încă o rezolvare clară. Guvernul a trimis un sprijin financiar, care va ajuta compania de termoficare să acopere datoriile acumulate în ultimele două luni. În realitate, datoriile se rostogolesc de ani de zile și nu se știe când vor fi plătite.