De ce nu este periculos vaccinul pentru copii anti-COVID. Explicațiile lui Mihai Craiu și când începe campania de vaccinare

Dozele de vaccin pentru copii sunt de trei ori mai mici, cantitativ, ca cele destinate adolescenților sau adulților. Din acest motiv, medicii spun că sunt și mai sigure, pentru că efectele adverse sunt și ele diminuate.

Riscul mai mic de apariție a unor efecte adverse este unul dintre motivele care ar trebui să îi încurajeze pe părinți să își vaccineze copiii, spun medicii pediatri.

Dozele de vaccin pentru copii – explicațiile medicului Mihai Craiu. „Ne aflăm în fața unui vaccin dedicat copiilor, a fost studiat special pentru copii, într-o doză de trei ori mai mică decât doza de adolescenți și într-un volum mai mic de 0,2ml, deci pot să îi asigur că nu vor simți aproape nimic.

Vor experimenta copiii domniilor lor aceleași efecte adverse pe care le-au avut la alte vaccinuri pe care le-au făcut când erau mai mici.

Din experiența cu alte vaccinuri, de-a lungul anilor, li se spune copiilor că nu se va întâmpla nimic, că merg pentru un consult. Trebuie să le spunem onest că vor merge la spital și că vaccinul nu este o chestie de pedeapsă sau vreo conotație negativă, pur și simplu să-i facă super-eroi în fața super-microbului care poate să le viziteze corpul”, a declarat medicul pediatru Mihai Craiu.

2.841 de copii cu vârste între 5 şi 11 ani au fost programaţi în platforma naţională de vaccinare anti-COVID în perioada 13 – 20 ianuarie, a declarat, joi, medicul Valeriu Gheorghiță.

Demararea campaniei de vaccinare va avea loc pe data de 26 ianuarie.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Trump lasă o portiță ridicării sancțiunilor împotriva Iranului, dar cu condiții stricte

Președintele american Donald Trump a lăsat deschisă posibilitatea ridicării...

România înregistrează prima scădere a PIB/capita după patru ani de creștere. Țara care vine puternic din urmă

România a înregistrat anul trecut prima scădere a Produsului...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine