luni, septembrie 21, 2026
22.7 C
București

Bolojan îl numește pe Dacian Cioloș în funcția de consilier prezidențial! ,,Trebuie să folosim cei mai potriviți oameni”

Administrația Prezidențială anunță numirea lui Dacian Cioloș în calitate de consilier onorific al președintelui interimar. Acesta se va ocupa de coordonarea și supravegherea aplicării parteneriatelor strategice ale României.

Ilie Bolojan a semnat decretul prin care i se atribuie funcția de consilier prezidențial lui Dacian Cioloș, explicând că acesta are o expertiză incontestabilă. Tot el declară că este normal ca persoanele calificate să fie folosite în folosul țării prin numirea în funcții înalte.

„Faptul că domnul Cioloș a acceptat să devină Consilier prezidențial onorific nu are nicio legătură cu astfel de chestiuni, are legătură cu o logică pe care eu o apreciez întotdeauna.

Dacă ai nişte oameni calificaţi, care au ocupat nişte poziţii importante, comisari europeni, de exemplu, care au expertiză formată, ar fi bine să fie  folosiţi de ţara noastră. Indiferent de perioada în care au fost comisari, cu ce guverne au lucrat, ce simpatii politice au.

Când e vorba de interesul țării noastre, trebuie să adunăm toate forțele și fiecare, acolo unde poate da maxim posibil, trebuie să își aducă un aport. Și cred că asta trebuie să facem”, a declarat președintele interimar în urma ședinței Consiliului European de la Bruxelles.

Întrebat dacă numirea lui Cioloș în funcție denotă o dorință de lărgire a coaliției de guvernare, Bolojan a explicat că ,,e pur și simplu, o persoană care are o expertiză care nu poate fi contestată și cred că pe toate spațiile unde trebuie să lucrăm, trebuie să folosim cei mai potriviți oameni ținând cont de contextul dar și încercarea de a reprezenta cât mai bine țara noastră”.

Ultimele știri

Autostrada Transilvania, veste așteptată de 22 de ani. Un tronson-cheie s-ar putea deschide în noiembrie

Un tronson de 26,35 km din Autostrada Transilvania ar putea fi deschis în noiembrie, după 22 de ani și patru constructori diferiți.

Nou protest anunțat în Piața Victoriei. Jandarmeria ia măsuri speciale după violențele de la marșul fermierilor

Un nou protest e anunțat duminică în Piața Victoriei, ca reacție la violențele de la marșul fermierilor. Jandarmeria a luat măsuri speciale de securitate.

Facturile la energie ar putea exploda iarna aceasta. Războiul din Iran adaugă presiune pe piața europeană de gaze

Prețul electricității cu livrare la iarnă a explodat în Europa, pe fondul scumpirii gazelor și al războiului din Iran.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine