Adrian Câciu
Adrian Câciu

Ministrul finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că Guvernul nu va crește taxele în 2023 și 2024. Oficialul din Executiv afirmă că România „va ieși pe creștere economică și în 2023” și că „trebuie să ne pregătim să nu vedem recesiunea tehnică ca un element apocalipitic”.

„Nu pentru 2023 şi 2024. Avem şi analiza făcută de Comisia Europeană. Sunt cele care s-au stabilit în ajustarea fiscală care a avut la jumătatea acestui an, pilon de PNRR. Reforma fiscală a fost validată de Comisia Europeană. Cum trecem peste această perioadă? Nu renunţăm la reforme dacă vreţi ca la sfârşitul acestei perioade să fim într-adevăr un stat rezilient, cu o economie rezilientă şi să nu mai fim vulnerabili la fiecare bătaie de vânt inflaţionistă sau de altă natură. Nu vor fi creşteri de taxe…nici nu au fost creşteri, au fost eliminarea unor excepţii, dacă vrem să fim sinceri până la capăt”, a declarat Adrian Câciu, sâmbătă, la Antena 3.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, susţine că România va ieşi pe creştere economică şi în 2023 şi că nu trebuie să vedem recesiunea tehnică ca pe un element apocaliptic.

„Trebuie să ne pregătim să nu vedem recesiunea tehnică ca un element apocalipitic. Vom ieşi pe creştere economică şi în 2023. Trebuie să ai doar dozajul necesar astfel încât să compensezi efectele acestor presiuni recesioniste care îţi vin din spate. Compensarea se face prin elemente de compensare a erodării puterii de cumpărare la cetăţeni, la companii prin tot felul de instrumente de politică fiscal-bugetară, sprijinul companiilor foarte bine ţintit, pe de o parte pe costurile de energie, iar pe de altă parte pe costurile pe care le implică investiţiile în economie. Mai sunt elemente de prudenţă bugetară pe care trebuie să le ai în vedere. Noi ne comparăm inflaţia de acum cu cea de acum 19 ani când eram undeva la acelaşi nivel. Acum 19 ani inflaţia era în scădere de vreo patru ani. În mod corect ar trebui să ne comparăm cu 1996 când a început creşterea de inflaţie. Suntem în politica pe care trebuie să o facem în moment expansionist al inflaţiei, nu în moment în care inflaţia oricum scade şi atunci ai un spaţiu fiscal mai mare”, a mai spus Câciu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *