sâmbătă, octombrie 3, 2026
12.3 C
București

Când se vor relaxa restricțiile anti-Covid în România? Alexandru Rafila, anunțul momentului despre valul 6 al pandemiei

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că un nou val pandemic va exista, dar nu crede că acesta va pune probleme sistemului de sănătate şi consideră nu va mai afecta viaţa economică şi socială.

Alexandru Rafila fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, la ce ne putem aştepta din toamnă din punctul de vedere al pandemiei şi cum arată previziunile.
“Totdeauna trebuie să pui în balanţă, aşa cum punem Ia infecţia gripală, posibilitatea apariţiei unei epidemii sau a unui noi val pandemic dacă discutăm despre această tulpină. Pe măsură ce va trece timpul, cred că vom putea să vă dăm mai multe detalii din două puncte de vedere, să vedem ce se va întâmpla în ceea ce priveşte emergenţa tulpinilor nou apărute, adică apar tulpini noi permanent, dar ele nu au putere, adică nu reuşesc să aibă o transmisibilitate care să pună probleme”, spune Alexandru Rafila.
„Deocamdată nu ştim, tulpini noi vor apărea, nu ştim dacă vor fi tulpini extrem de transmisibile, să vedem dacă tulpinile care apar sunt neutralizate de anticorpii pe care populaţia îi are în urmă bolii sau îmbolnăvirii sau în urma vaccinării şi atunci sigur că putem pune pe hârtie un astfel de scenariu”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
El a precizat că nu crede că se mai pune problema unui val pandemic care să pună probleme sistemului de sănătate.

„Acum ştim ce avem de făcut, dar nu cred că ar trebui să punem problema unui nou val pandemic, adică el va exista, dar nu a unui val pandemic, care se pună probleme sistemului de sănătate, în general, şi sistemului de sănătate publică şi ameninţării, afectării  vieţii economice şi sociale. Cred că asta e important, nu dacă vor mai fi îmbolnăviri, îmbolnăviri vor mai fi, avem şi gripă în fiecare an, problema este dacă acest lucru pune sau nu probleme funcţionării normale a societăţii”, a explicat Alexandru Rafila.
Întrebat dacă vaccinarea anti-COVID ar putea deveni anuală, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a răspuns: “Este posibil, luăm în calcul în cazul în care această vaccinare va continua şi personal cred că va continua să fie făcută de rutină în cabinetele medicilor de familie, fie că discutăm de populaţia generală, cât mai ales despre categoriile la risc”.

 

Ultimele știri

Cine stă cu Călin Georgescu în celulă. Unul dintre arestați are legătură cu mafia albaneză

Călin Georgescu este cazat în arest alături de trei bărbați acuzați de trafic de droguri, unul dintre ei legat de mafia albaneză.

Ucraina ridică adăposturi mobile la granița cu România, pe banii UE. Vor fi și la alte frontiere

Ucraina instalează adăposturi mobile la punctele de trecere cu România, Polonia și Moldova, cu sprijin financiar din partea UE.

Apa de la robinet din Slobozia, declarată potabilă, dar localnicii refuză să o bea: „Un pic mai închisă, mai spre ruginiu”

Deși declarată potabilă, apa din Slobozia are culoare maronie de o lună și jumătate. Localnicii refuză să o consume.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine