Ucraina nu va face concesii în faţa Rusiei, a afirmat vicepremierul Irina Vereşciuk pentru Corriere della Sera. Ea a mai spus că se va putea vorbi despre începerea negocierilor cu Moscova doar după ce rușii vor părăsi teritoriile ucrainene ocupate.

Întrebată când va începe diplomația între Ucraina și Rusia, Vereşciuk, care deţine şi funcţia de ministru pentru reintegrarea teritoriilor temporare ocupate, a răspuns: „O schimbare de ritm se poate întâmpla doar atunci când Rusia părăsește pământurile pe care le-a invadat”.

De asemenea, oficialul ucrainean a exclus orice fel de concesii teritoriale despre care vorbesc unii politicieni occidentali.

„Ucrainenii sunt clari și unanimi în acest sens: poporul nostru şi regiunile noastre, atât ​​Crimeea, cât și Donbasul, nu vor fi subiect de negociere. Putin nu vizează doar pământul, nu ne facem iluzii că este posibil un compromis. Putin intenționează să ne distrugă ca stat. Este o chestiune de viață sau de moarte pentru noi”, a afirmat Irina Vereșciuk, potrivit Rador.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *