Coșul de Paște a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit, din cauza inflației
Coșul de Paște a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit, din cauza inflației

Coșul de Paște a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit, din cauza inflației. Românii trebuie să scoată acum mai mulți bani din buzunar, astfel că și cantitățile de alimente pe care le cumpără au ajuns acum la jumătate.

În zilele rămase până la cea mai mare sărbătoare a creștinătății, învierea Domnului, românii au început să facă primele cumpărături pentru masa tradițională de Paște. În piețe, produsele de sezon își așteaptă clienții.

Românii pun pe masa de Paște ouă încondeiate, miel, pască, produse lactate și verdețuri de sezon. toate acestea, spun oamenii, s-au scumpit față de anul trecut, de aceea cumpărătorii își schimbă obiceiul de consum.

Carnea de miel a început să apară în spațiile special amenajate din piețe, iar un kilogram se vinde cu 40 de lei.

De exemplu, dacă și-ar lua o pulpă din spate, undeva la trei kilograme, înseamnă 120 de lei. 40 de lei kilogramul. Jumătate de miel are undeva la 5 -6 kilograme, cu tot cu organe, adică 240 de lei. Sau un miel întreg, la 10 kilograme, așa cum îl preferă în general clienții, undeva la 480 de lei – 500 de lei”, a declarat Marin Grasu, proprietarul unei măcelării, citat de PROTV și preluat de PsNews.

În fața acestor prețuri, cumpărătorii aleg de multe ori să achiziționeze cantități mai mici deoarece nu-și mai permit să cumpere o jumătate de miel sau chiar unul întreg.

Ouăle sunt acum în piețe cu prețuri care pleacă de la 1,20 lei/bucată, în funcție de producător și mărime.

Pentru pască, gospodinele au nevoie de brânză, iar un kilogram costă în jur de 35 de lei, la fel ca și kilogramul de nucă.

Verdeața se găsește din abundență pe tarabe, iar o legătură de ceapă verde costă în jur de 1,5-2 lei. Și în acest caz, prețul diferă de la o piață la alta sau de la un vânzător la altul.

Desigur, pentru cei care nu doresc să meargă în piață există varianta cumpărăturilor online.

De Paște, la fel ca și de Crăciun, un coș mediu depășește 350 de lei cu TVA, iar printre cele mai căutate categorii sunt ouăle. Avem în ofertă inclusiv ouă vopsite, carne, în special carnea de miel, dulciurile pentru cadouri”, a spus Andrei Popescu, directorul general al unui supermarket online.

Credincioșii ortodocși vor sărbători Paștele pe 16 aprilie, iar catolicii pe 9 aprilie.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *