Cătălin Cherecheș a fost prins marți în orașul german Augsburg, în zona gării. Primarul se afla alături de o mătușă și venise pe autostradă cu o mașină, circulând cu 200 de kilometri la oră, iar în zona gării voia să o abandoneze și să plece cu un taxi.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a furnizat detalii despre capturarea lui Cătălin Cherecheș. Primarul era fugar de patru zile, iar poliția română a colaborat eficient cu autoritățile din Germania, Austria, Ungaria și Italia. Cherecheș a fost reținut în Germania, urmând să fie aplicată procedura specifică pentru predarea sa către România în vederea executării pedepsei.

Georgian Drăgan a subliniat colaborarea excelentă cu partenerii străini, care au reușit să localizeze și să rețină fugarul în timp record. El a confirmat că la momentul imobilizării, Cherecheș a opus o oarecare rezistență, însă toate activitățile au fost desfășurate în conformitate cu legea.

În exterior am colaborat cu autoritățile din Germania, din Austria, din Ungaria dar și din Italia iar aseară urmăritul internațional a fost depistat în Germania. Acesta a fost reținut de polițiștii de acolo și urmează a se derula procedura specifică în astfel de situații pentru predarea sa către România în vederea executării pedepsei, transmite B1TV.

Am avut o colaborare excelentă cu partenerii străini care ne-au sprijinit în localizarea și reținerea acestuia. Această localizare a fost efectuată de către partenerii externi pe baza informațiilor oferite de colegii din Poliția Română. Această colaborare s-a concretizat în prinderea în timp record a acestuia”. (…)

Partenerii externi au transmis faptul că ar fi opus o oarecare rezistență la momentul imobilizării. Toate activitățile procedurale au fost desfășurate înc adru legal atât de Poliția Română și de Partenerii interni cât și de partenerii externi. A fost o capturare în timp record numai patru zile de la pronunțarea sentinței rămasă definitivă. Poliția Română pe baza informațiilor obținute și transmise partenerilor externi a reușit să îl localizeze pe acesta. Acesta a fost încătușat conform cadrului legal”.

Potrivit unor surse judiciare, Cherecheș a fost localizat din cauza telefonului mobil. Chiar dacă renunțase la abonamentul pe care îl avea și a aruncat cartela, el a cumpărat o altă cartelă prepay pe care a introdus-o în iPhone și l-a pornit, în loc să-și cumpere un alt telefon ieftin care să nu fi fost înregistrat în rețea până atunci, pe baza IMEI-ului.

În ceea ce privește procedura ulterioară, atunci când Cherecheș va ajunge în țară, el va fi încarcerat într-un penitenciar pentru executarea pedepsei, având în vedere că instanța a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *