Cătălin Drulă, vicepreședintele USR, s-a declarat dispus să preia conducerea partidului dacă actualul președinte Dacian Cioloș își dă demisia. Fostul ministru al Transporturilor a lansat o serie de atacuri la adresa lui Cioloș, despre care a spus că dezbină, în loc să coaguleze energiile partidului.
Cătălin Drulă a arătat vineri seară, într-o emisiune la B1TV, că USR și PLUS au avut structuri diferite – USR fiind mai „democratic”, iar PLUS mai „ierarhic” -, iar acest lucru s-a văzut după fuziunea lor și după alegerea unui singur președinte în toamna anului trecut.
„Dacian Cioloș s-a adaptat mai greu la USR”, a declarat Cătălin Drulă.
El a criticat modul în care conduce partidul Dacian Cioloș și a spus că „o probă de leadership autentic e să aduni energii, nu să dezbini”.
Cătălin Drulă s-a arătat „șocat” și de modul în care Dacian Cioloș și-a prezentat și a încercat să-și impună programul politic: „A pus în termeni ultimativi această nouă viziune a partidului care s-ar externaliza. A fost destul de șocant acest moment și pentru mine”.
„Sper ca weekendul să fie un sfetnic bun pentru președintele nostru”, a mai adăugat Drulă.
La întrebarea dacă mai vede un lider în Dacian Cioloș, fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă a răspuns că „a fost un moment în care am văzut, în 2016”.
Cătălin Drulă s-a declarat gata să să preia conducerea partidului, în cazul unei demisii a lui Dacian Cioloș. În această ipoteză, conducerea interimară este preluată de vicepreședintele cu cele mai multe voturi, care este Cătălin Drulă, iar interimatul poate dura oricât, potrivit statutului USR.
„Dacă va fi nevoie, voi prelua partidul și îmi voi face datoria”, a spus Drulă.
Frământările din USR au ajuns la punctul de fierbere joi seară, într-o ședință a Biroului Național, în care Dacian Cioloș a amenințat că demisionează dacă partidul nu va fi de acord cu programul său politic propus în ședință. Dan Barna l-a acuzat pe acesta că vrea partidul „pe persoană fizică” și că „nu poate să meargă așa”.