miercuri, septembrie 23, 2026
18.3 C
București

Cătălin Drulă: Şeful demis de la TAROM era omul lui Lucian Bode. Eu când am fost ministru l-am găsit acolo. Am încercat să lucrez câteva luni cu dumnealui, a dat dovadă de o competenţă foarte limitată şi l-am înlocuit. Grindeanu l-a adus înapoi

Preşedintele USR Cătălin Drulă a declarat, joi seară ,că şeful demis de la compania TAROM era omul ministrului de Interne Lucian Bode, relatează news.ro

„Acest domn a fost adus la Tarom de Lucian Bode în 2020. Eu l-am găsit acolo. Am încercat să lucrez câteva luni cu dumnealui, a dat dovadă de o competenţă foarte limitată şi l-am înlocuit. Am adus un profesionist din Tarom, domnul Prunariu, este pilot la Tarom, este un profesionist. A fost schimbat după ce nu am mai fost la minister. Domnul Grindeanu l-a adus înapoi pe omul lui Lucian Bode. Să fi fost o favoare pentru Lucian Bode? Asta nu ar fi legal, pentru că avem o ordonanţă de guvernanţă corporativă. (…) Se vede treaba că în toate aceste companii numirile se fac pe cu totul alte criterii decât competenţa”, a afirmat Cătălin Drulă, potrivit comunicatului de presă al USR.

Fostul ministru USR al Transporturilor a amintit că în mandatul său a numit profesionişti în consiliile de administraţie ale companiilor din subordine.

„Invit pe oricine vrea să vadă, că sunt informaţii publice, pe cine am numit şi în Consiliul de Administraţie la Tarom. Spun doar ca notă generală – oameni din businessul românesc, care şi-au făcut un nume, oameni din companii cu reputaţie internaţională”, a adăugat Drulă.

Directorul financiar al TAROM Costin Iordache a fost numit, miercuri, director general interimar al companiei, după ce mandatul de CEO al lui Mihăiţă Ursu a ajuns la final, a anunţat Ministerul Transporturilor. La data numirii, Iordache ocupa funcţia de director financiar în cadrul companiei.

Ultimele știri

AUR pune la îndoială stenogramele din dosarul lui Georgescu. Posibilă candidatură pe listele AUR

AUR pune la îndoială stenogramele din dosarul lui Călin Georgescu și nu exclude o candidatură a acestuia pe listele partidului.

România, împărțită în două în privința alegerilor anticipate. Cu cine ar vota dacă ar fi parlamentare acum

Românii sunt împărțiți exact la mijloc privind alegerile anticipate, arată un sondaj CURS. AUR ar câștiga detașat un scrutin parlamentar organizat acum.

Siegfried Mureșan negociază la Palatul Victoria împărțirea ministerelor cu liderii PNL, USR și UDMR. Ce se întâmplă cu întâlnirea cu Grindeanu

Mureșan negociază la Palatul Victoria componența Guvernului cu PNL, USR și UDMR. Întâlnirea cu Grindeanu rămâne în aer.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine