Siegfried Mureșan, replică acidă pentru Lia Olguța Vasilescu, cea care spunea că ”românii o să-și scrântească limba până o să-i pronunțe numele”

Siegfried Mureșan a reacționat după ce Lia Olguța Vasilescu i-a ironizat numele, spunând că românii „o să-și scrântească limba” pronunțându-l. Europarlamentarul PNL susține că PSD nu are argumente de competență sau etică pentru a-l critica, așa că recurge la atacuri de acest fel.

Siegfried Mureșan a comentat atacul Liei Olguța Vasilescu, spunând că liderii PSD apelează la astfel de ironii tocmai pentru că nu au ce să-i reproșeze din punct de vedere profesional sau etic.

„În ceea ce privește trăsnăile spuse de PSD, mi-aș dori sincer ca PSD să mă combată cu chestiuni serioase”, a spus Siegfried Mureșan.

Europarlamentarul a explicat că, de-a lungul timpului, competența și etica au fost mereu reperele activității sale publice și că nu a făcut niciodată compromisuri în această privință. El susține că tocmai pentru că PSD nu are argumente solide împotriva sa în aceste domenii, partidul recurge la neadevăruri.

„Sincer, îi privesc cu simpatie, cu zâmbetul pe buze, și arată doar cât sunt de mici și faptul că sunt incapabili să articuleze o alternativă de program politic de dezvoltare a României”, a mai declarat Mureșan.

El a insistat că afirmațiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului despre PSD au fost și rămân adevărate. În schimb, spune europarlamentarul, PSD a spus despre el mult mai multe neadevăruri decât lucruri conforme cu realitatea.

„Mi-aș dori ca ceea ce PSD-ul spune despre mine să fie adevărat. Până acum, au spus mult mai multe minciuni și neadevăruri despre mine decât adevăruri”, a conchis Siegfried Mureșan.

Ce a spus Olguța Vasilescu

Ironia liderei PSD a venit sâmbătă, după ce PNL l-a propus pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Primarul Craiovei l-a acuzat pe liderul PNL, Ilie Bolojan, că vrea să aducă la Palatul Victoria „un om care habar n-are cum se trăiește în România”.

„Domnul Bolojan vrea să ne propună un prim-ministru care habar n-are cum se trăiește în România. Românii o să-și scrântească limba până o să-i pronunțe numele”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Ultimele știri

Andrei Marga acuză un plan de eliminare a lui Călin Georgescu. Ordinul ar veni de la Bruxelles

Andrei Marga acuză o tehnică de eliminare a lui Călin Georgescu prin justiție, cu posibilă implicare a unui centru de la Bruxelles.

Sindicatul Metrorex trage un semnal de alarmă. Mai rău la metrou decât în accidentul feroviar din Spania soldat cu 69 de morți

USLM spune că deficiențele de la metroul bucureștean sunt, în unele cazuri, mai grave decât cele care au dus la tragedia feroviară din Spania.

Maia Sandu vorbește din nou despre unirea cu România. „Imaginați-vă că Rusia se apropie de granițele voastre”

Maia Sandu spune că unirea cu România ar fi o soluție de securitate, dar recunoaște lipsa sprijinului popular.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine