Natalia Intotero dezvăluie competențe Dianei Buzoianu, la Mediu: A accesat 1,3 miliarde de euro din 3,6 disponibile prin PNRR

Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a dezvăluit joi, la Petroșani, că din cele 3,6 miliarde de euro disponibile prin PNRR pentru minister au fost accesați doar puțin peste 1,3 miliarde de euro. Oficialul regretă pierderea unei sume atât de mari din fondurile europene.

Natalia Intotero, noul ministru al Mediului, a făcut publică situația găsită la minister, în contextul în care predecesoarea sa, Diana Buzoianu, s-a lăudat cu gestionarea fondurilor europene. Potrivit declarațiilor sale, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dispus de peste 3,6 miliarde de euro prin PNRR, însă a reușit să acceseze doar puțin peste 1,3 miliarde de euro.

Ministrul a precizat că aproximativ 400 de milioane de euro erau destinați reabilitării unor baraje construite înainte de anul 1989. Ca exemplu, ea a menționat că repararea măștii asfaltice de la barajul Valea de Pești din Valea Jiului este estimată la circa 10,5 milioane de euro.

Regrete privind banii pierduți din PNRR

„Regret că s-au pierdut foarte mulţi bani din PNRR. Ministerul Mediului a avut peste 3,6 miliarde de euro şi au fost luaţi puţin peste 1,3 miliarde de euro. Foarte mulţi bani s-au pierdut. Şi atunci, vedeţi, trebuie să venim cu soluţii din bugetul de stat”, a declarat Natalia Intotero.

Ministrul speră ca, pentru următorul cadru financiar multianual, Comisia Europeană să ajungă la o înțelegere, aceasta fiind a treia încercare în acest sens. Ea a subliniat că doar lucrările la masca asfaltică a barajului Valea de Pești ajung la circa 10,5 milioane de euro și a atras atenția că acesta nu este singurul baraj cu probleme.

Vizită la Barajul Valea de Pești

În aceeași zi, ministrul Mediului a vizitat Barajul Valea de Pești din orașul Uricani. Alături de ea s-au aflat prefectul județului Hunedoara, Maria Ștefănie, precum și reprezentanți ai Sistemului Hidrotehnic Independent (SHI) și ai Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR). Grupul a analizat starea infrastructurii hidrotehnice și stadiul demersurilor pentru lucrările de reparații.

Proiectul de reparare a măștii asfaltice a barajului este deja aprobat prin ordin de ministru. Consiliul Județean Hunedoara a emis deja autorizația de construire, iar în prezent este în desfășurare procedura de licitație pentru desemnarea constructorului.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Hunedoara, realizarea acestei investiții este esențială pentru siguranța în exploatare și menținerea funcționalității barajului, un obiectiv hidrotehnic important pentru Valea Jiului.

Alte obiective vizitate în Hunedoara

Vizita ministrului a continuat în municipiul Vulcan, la un depozit neconform de deșeuri. Acolo au fost discutate situația actuală a amplasamentului și pașii necesari pentru închiderea și ecologizarea acestuia.

Prima zi a vizitei din județul Hunedoara s-a încheiat la Primăria Municipiului Petroșani, printr-o întâlnire de lucru. La discuții au participat primarii localităților din Valea Jiului, prefectul județului și reprezentanți ai instituțiilor din subordinea, coordonarea sau autoritatea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Vizita ministrului Natalia Intotero în județul Hunedoara va continua vineri, cu deplasări la Deva și în partea de nord a județului.

Ultimele știri

„Am acceptat, aproape nebunește”. Ciprian Ene, primit în Guvern de Luca Niculescu după ce a renunțat la magistratură

Gabriel Ciprian Ene a renunțat la cariera de magistrat-asistent la ÎCCJ pentru funcția de secretar general al Guvernului, oferită de Luca Niculescu.

Dosar penal în PNL Bihor. Trezoriera partidului, acuzată că a ajutat 15 persoane să fure aproape 2 milioane de lei de la stat

Trezoriera PNL Bihor, administratoră a unei firme de contabilitate din Oradea, plasată sub control judiciar într-un dosar de fraudă cu bani de la stat.

Ultimul tun dat de Ilie Bolojan la Palatul Victoria. O firmă condusă de fiul unui membru PNL a primit 500.000 de euro pentru a...

Firma LEASEIN a primit peste 500.000 de euro de la Cancelaria premierului, deși nu avea mașinile prevăzute în contract.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine