Cătălin Tolontan a fost dat afară de la Libertatea

Cătălin Tolontan, coordonatorul editorial al ziarului Libertatea, a fost anunţat astăzi că îşi încheie colaborarea cu Ringier. Decizia vine după ce Tolontan a fost îndepărtat iniţial de la Gazeta Sporturilor în urmă cu o lună, scrie Pagina de Media.

Cătălin Tolontan nu este singurul care a fost concediat. Este vorba despre ziaristele Iulia Roşu, redactor-şef adjunct Libertatea şi Camelia Stan, tot redactor-şef adjunct, care au fost şi ele date afară.

Într-un comunicat trimis publicaţiei Paginademedia, Ringier vorbeşte de „trei angajaţi din cadrul organizaţiei vor fi afectaţi de această schimbare de strategie”, însă fără să-i numească.

Comunicatul Ringier:

  • „Conducerea Ringier România anunţă că Libertatea, brand media renumit şi respectat inclusiv dincolo de graniţele ţării, cu o istorie de peste 30 de ani, îşi va îmbogăţi si diversifica oferta de continut digital, în perioada următoare. Acestui demers îi sunt asociate măsuri interne de reducere a costurilor, de natura sa contribuie la securizarea unui viitor sustenabil pentru companie, în contextul unei scăderi drastice a vânzărilor editiei tipărite a Libertatea, respectiv cu 64%, comparativ cu anul 2018.
  • Între timp, veniturile provenite din monetizarea conţinutului digital au ajuns să depăşească veniturile obtinute din print, şi se află pe o traiectorie de creştere. În consecinţă, conducerea Ringier România, de comun acord cu Ringier AG, principalul acţionar, au decis să se angajeze într-o etapă de redefinire a priorităţilor, mutând accentul in zona digitala.
  • Ca parte centrală a acestei tranziţii, va fi realizată o evaluare a echipei editoriale actuale. Procesul urmăreşte identificarea paşilor necesari pentru a construi o redacţie axată pe digital. Trei angajaţi din cadrul organizaţiei vor fi afectaţi imediat de această schimbare de strategie.
  • În viitor, secţiunea de sport din Libertatea va fi asigurată de GSP.ro, cel mai important brand de presă sportivă din România, pentru a răspunde cât mai riguros exigenţelor unei audienţe interesate de sport.
  • În cadrul noii configuraţii, Libertatea va continua să ofere publicului acel jurnalism de calitate pe care cititorii îl aşteaptă. De asemenea, continuăm să investim în conţinut remarcabil, emblemă  a unui produs excepţional – atat în digital, cat şi în print.”

La începutul lunii noiembrie, Ringier a anunțat că renunță la ediția tipărită a ziarului Gazeta Sporturilor concomitent cu desființarea a 9 posturi, printre care și cel al editorului coordonator al GSP, Cătălin Tolontan.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Trump lasă o portiță ridicării sancțiunilor împotriva Iranului, dar cu condiții stricte

Președintele american Donald Trump a lăsat deschisă posibilitatea ridicării...

Kelemen Hunor spune ce au în comun Ilie Bolojan şi Klaus Iohannis

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat sâmbătă, la emisiunea...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine