Catedrala Mântuirii Neamului a „înghițit” până acum 199 de milioane de euro, bani de la stat și persoane private. Cea mai mare donație primită a fost de 1 milion de euro, a dezvăluit purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
Celor care critică proiectul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu le-a transmis că sume mult mai mari „s-au dus pe apa sâmbetei și a duminicii în direcții care au devenit obscure total”. De asemenea, Vasile Bănescu a comparat construcția catedralei cu cea a unui stadion, pentru care a contribuit la rândul său, „volens nolens, în calitate de nefotbalist și nesportiv”, a spus oficialul Bisericii într-un interviu PsNews.
Îndemnat să comenteze diferențele consistente dintre sumele alocate catedralei de către administrațiile Gabriela Firea și Nicușor Dan, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a spus că, în opinia sa, fondurile mai mici alocate de actualul edil „pot fi explicate prin contextul în care ne aflăm”. „A fost pandemia, o situație foarte grea, deci nu aș arăta cu degetul spre nimeni”, a spus Bănescu.
„Eu nu pot compara, vă dați seama, două persoane evident total diferite (Gabriela Firea și Nicușor Dan – n.r) și nici nu este treaba mea. Știu doar că și de când există o nouă conducere la Primăria Capitalei au fost alocați bani pentru catedrală. Acești bani provin din niște fonduri care nu rămân mereu aceleași și care sunt, ca să spun așa, dictate în conținutul lor de o realitate socială. Faptul că nu s-au alocat mai mulți bani, cred că poate fi explicat prin faptul că nu s-a putut în acest context în care ne aflăm. A fost pandemia, o situație foarte grea, deci nu aș arăta cu degetul spre nimeni.
Dimpotrivă aș mulțumi în numele Patriarhiei Române tuturor celor care au sprijinit acest proiect, autorității publice și, bineînțeles, creștinilor numeroși care nu acceptă să li se spună nici numele, donatori privați, unii chiar foarte generoși. Dar bineînțeles, cei mai mulți bani – este limpede, nici nu se putea altfel, dat fiind că este un proiect național, un proiect reprezentativ pentru România – au fost oferiți din partea autorităților publice. Vorbim de o catedrală națională, nu de o biserică mică și din lemn pe care am putea-o construi fiecare dintre noi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, într-o emisiune PsNews.
Întrebat care a fost cea mai mare donație privată, Vasile Bănescu a spus că nu are o cifră exactă, „dar știu că cineva a donat într-adevăr aproximativ de 1 milion de euro, ceva de genul acesta”.
„Cum vă spuneam, nu știu cine exact, dar important este că există astfel de oameni și, apropo de asta, donațiile sunt și acum cât se poate de bine-venite. S-a ajuns într-un stadiu foarte avansat de pictare a interiorului acestei impresionate catedrale în mozaic și se lucrează în mozaic pentru înfățișarea murală.
După cum vedeți, în exterior catedrala este gata în proporție de peste 90%, există doar finisajele exterioare care se vor mai face, dar în interior mai este mult de lucru”, a mai spus Bănescu.
Banii investiți în Catedrala Mântuirii Neamului- suma la zi
„Până în acest moment, ultima cifră la care am avut eu acces și evident e neschimbată la nivel de zile este 199 de milioane de euro. Atât a costat până în prezent proiectul acesta care înseamnă nu doar ce se vede și mult din ce nu se vede.
Este imposibil pentru mine să vă spun (de cât ar mai fi nevoie – n.r). Am întrebat la rândul meu pentru că sunt întrebat, este o întrebare firească, dar prețurile variază foarte mult. La proiectul în sine încă se mai lucrează, la nivelul concepției interioare ș.a.m.d.
Mai pot să spun că în acest moment lucrează aproximativ 150 de muncitori pe șantier. Cei mai mulți dintre ei sunt implicați în zona de pictură în mozaic.
Va fi o catedrală cu adevărat reprezentativă și chiar din exterior, deja, silueta ei atrage atenția în mod frumos și aproape din orice punct al Bucureștiului poți să vezi cupola care totuși domină un alt edificiu, de tristă amintire, această-zisă Casă a Poporului”, a menționat Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei le-a răspuns și celor care critică sumele considerate prea mari direcționate de autorități pentru proiectul BOR.
„Sunt critici și dacă ne apucăm să comparăm suma aceasta de 199 de milioane cu alte sume duble sau triple, pe care le știți mai bine, care s-au dus pe apa sâmbetei și a duminicii în direcții care au devenit obscure total. Mă refer la domenii importante din zona publică. Cred că ar trebui să reconsiderăm scepticismul nostru față de investirea tuturor sumelor investite într-un edificiu care va rămâne reprezentativ pentru România, pentru creștinismul românesc. Va fi și un muzeu al creștinismului românesc aici, vor fi inclusiv puncte filantropice legate de această catedrală. Să nu mai vorbim de faptul că eram singura țară ortodoxă fără o catedrală. Eu înțeleg foarte bine neliniștea sau dezinteresul față de această problemă.
Există foarte mulți care cred că sunt lucruri inutile și utile. Gândesc foarte pragmatic. Sigur, și eu mă pot întreba în calitate de nefotbalist și nesportiv cât de util este pentru mine un stadion la care am contribuit și eu, volens nolens, când a fost ridicat”, a conchis Vasile Bănescu.