marți, septembrie 22, 2026
14.1 C
București

Categoria de salariați care va ieși la pensie la 45 de ani, la fel ca polițiștii și pompierii. Președintele Iohannis a promulgat legea

Anumite categorii de salariați vor beneficia de vârsta redusă pentru pensionare, după ce o lege care conferă acest drept a fost promulgată miercuri de președintele Klaus Iohannis.

O nouă categorie de români va putea să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare

Este vorba despre dansatori și soliști de balet. Astfel, aceștia vor avea parte, prin lege, de aceleași beneficii precum în cazul balerinilor și acrobaților, transmite B1TV

Această decizie a fost așteptată mult de către persoanele care activează în acest domeniu profesional.

Actul normativ prevede posibilitatea pentru dansatori, soliştii de balet, balerini şi acrobaţi a reducerii vârstei de pensionare până la 40 de ani (femei) şi 45 de ani (bărbaţi).

Potrivit actului normativ, „Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 56 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

„b) 50 de ani, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), cu excepția balerinilor/soliștilor balet, dansatorilor și acrobaților, pentru care vârsta de pensionare nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei și 45 de ani pentru bărbați”.

Restul categoriilor de salariați cu vârsta redusă de pensionare

Categorii de angajați care se pensionează la 45 de ani, în acest moment

-polițiștii

-pompierii

-jandarmii

-angajații din serviciile secrete

-militarii

-magistrații

-aviatorii

Ultimele știri

Claudiu Manda acuză o înțelegere secretă. Bolojan ar fi rămas premier printr-un acord cu Simion

Claudiu Manda acuză o înțelegere secretă între Ilie Bolojan și George Simion, ca replică la acuzațiile lui Siegfried Mureșan.

Nicușor Dan le-a vorbit românilor din SUA. Președintele recunoaște „gustul amar al promisiunilor neîndeplinite”

Nicușor Dan a transmis un mesaj Summitului Comunității Române din Chicago, recunoscând „gustul amar al promisiunilor neîndeplinite” pentru cei plecați din țară.

Guvernul demis Bolojan alocă un miliard de lei în ultimul moment. Unde ajung banii

Finanțele suplimentează bugetul Muncii cu peste un miliard de lei, pentru compensări la energie și drepturi de transport pentru persoanele cu dizabilități.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine