vineri, aprilie 24, 2026
20.3 C
București

CCR a picat reforma pensiilor magistraților

Curtea Constituțională a admis sesizarea ÎCCJ privind reforma pensiilor magistraților, ceea e înseamă că reforma propusă de guvern nu poate fi aplicată. „Dacă un astfel de pachet va cădea la Curtea Constituţională, e greu de presupus că acest Guvern va mai avea legitimitatea să vină să rezolve alte nedreptăţi, alte acumulări care sunt adunate”, declara premierul Ilie Bolojan pe 27 august.

Curtea Constituţională a admis, luni, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, a anunţat instituţia. Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu a fost amânată de CCR de două ori, până la decizia de luni.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, în 4 septembrie, să sesizeze CCR cu privire la legea care modifică regimul pensiilor, decizia fiind luată cu unanimitate.

„Prin votul exprimat, judecătorii instanţei supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept”, arăta ICCJ, într-un comunicat de presă. Instanţa supremă consideră că legea care modifică pensiile judecătorilor şi procurorilor ”încalcă nu mai puţin de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept”. „Principalele motive de neconstituţionalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenţei justiţiei, al securităţii juridice, al legalităţii şi neretroactivităţii legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare raţională şi obiectivă, nesocotirea unor obligaţii legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituţionale substanţiale referitoare la condiţiile în care guvernul îşi poate asuma răspunderea, precum şi a numeroase decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale, cât şi normele de tehnică legislativă”, se arăta în documentul citat.

Ultimele știri

Rusia face amenințări fără menajamente: Țările care găzduiesc bombardiere nucleare franceze devin ‘ținte prioritare’

Rusia a avertizat joi că orice ţară europeană care acceptă...

Propunere surpriză pentru funcția de premier al României. Dominic Fritz ar vrea-o pe Anca Dragu

Președintele USR, Dominic Fritz, a sugerat că Anca Dragu,...

Soluția Dianei Buzoianu la criza politică. Ce spune despre alegeri anticipate

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a discutat despre posibilitatea organizării...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine