joi, iunie 18, 2026
25.8 C
București

Ce a făcut președintele Klaus Iohannis de 1 decembrie

46 de medici, 15 asistenți și 20 de profesori au fost decorați de președintele Klaus Iohannis într-o ceremonie ce a avut loc miercuri la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Naționale a României. Decorațiile au fost acordate pentru „aportul adus în lupta împotriva coronavirusului”.

1 Decembrie este și prilejul de a mulțumi unor personalități remarcabile care prin activitatea lor de zi cu zi fac România mai bună. Astăzi îmi revine onoarea de a le onora eforturile depuse și de a le transmite gratitudinea întregii societăți”, a declarat Klaus Iohannis.

Cele mai importante decorații, ordinul „meritul sanitar în rang de ofițer”, au fost acordate lui Florin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar din București, și Adrianei Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din INSP.

„Se cuvine ca acum să acordăm recunoștința noastră celor care prin sacrificiul lor au grijă de sănătatea și viața noastră. Sunt aproape 2 ani de când cursul normal al existenței noastre cotidiene a fost perturbat dramatic ca urmare a pandemiei de COVID-19. Se află printre noi oameni care zi de zi au îndurat noi teste de rezistență și de adaptabilitate”, a declarat președintele.

Tot cu ocazia Zilei Naționale au fost decorați și mai mulți membri ai corpului didactic și reprezentanți ai societății civile.

„În urma acestei pandemii de COVID-19 nu doar sistemul sanitar a avut de suferit, ci și cel de educație. Acțiunile dumneavoastră pentru digitalizarea actului educațional și pentru creșterea echității în școli și universități s-au făcut remarcate înainte de pandemie. Este incontestabil că această criză sanitară a accentuat diferențele de acces la calitate de educație pentru copii și tineri”, a afirmat Klaus Iohannis.

Ultimele știri

Lista de miniștri pregătită de Adrian Veștea. Cu cine vrea premierul desemnat să meargă în Parlament pentru votul de învestitură

Premierul desemnat Adrian Veștea își pregătește echipa guvernamentală, dar...

Moscova, sub asediu. Ucraina a lovit puternic capitala Rusiei. Dronele Kievului au făcut prăpăd

Ucraina a lovit rafinăria de petrol din Moscova pentru...

Leul sub presiune după demiterea guvernului. Inflația și criza politică amplifică tensiunile financiare

După demiterea Guvernului Bolojan, leul rămâne instabil, atingând un...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine