Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a reiterat miercuri că nicio pensie nu va scădea în urma procesului de recalculare. „Se păstrează pe principiul pensiei celei mai favorabile, se păstrează cuantumul în plată”, a declarat ministrul pentru TVR.

Simona Bucura Oprescu a abordat și problema adeverințelor necesare pentru recalcularea pensiilor, în special pentru pensionarii ale căror foste companii au încetat activitatea. „Este foarte important ca aici pensionarii să-și cunoască drepturile și, cunoscând aceste drepturi, la rândul dânșilor, să fie atenți cu privire la modul cum le sunt calculate costurile pentru eliberarea acestora”, a subliniat ministrul, conform B1TV.

Ministrul a menționat că Ministerul Muncii a solicitat Arhivelor Naționale și Consiliului Concurenței să verifice practicile deținătorilor privați de arhive, după ce au primit plângeri privind costurile excesive pentru eliberarea adeverințelor.

„Am avut petiții de la pensionari pe care le-am redirecționat celor de la Arhivele Naționale, entitate publică care autorizează și verifică deținătorii privați de arhive, pentru verificări. În urma verificărilor s-au constatat și situații în care deținătorii de arhive au calculat un cuantum al costurilor adeverințelor mai mare sau un cuantum nejustificat”, a explicat Oprescu.

Conform Blocului Național Sindical (BNS), costul pentru obținerea unei adeverințe cu veniturile realizate pe o perioadă de 25 de ani poate depăși 2.800 lei fără TVA, ceea ce ar putea împiedica peste un milion de pensionari să obțină documentele necesare pentru o posibilă creștere a pensiei.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *