https www.gandul.ro wp content uploads 2022 05 Ce locuințe nu vor mai putea fi închiriate în România

Cei care au în proprietate locuințe aflate în blocurile sau casele incluse în clasa I de risc seismic nu le vor mai putea da spre închiriere, potrivit unui proiect de lege care a fost adoptat de Guvern.

Din momentul aplicării măsurilor conținute de proiectul de lege se va interzice “închirierea sau cedarea în comodat/ folosință a spațiilor cu destinația de locuință din clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic Rs I”.

Ce amenzi riscă cei care încalcă legea

Amenzile pe care le vor risca cei ce vor închiria apartamente situate în clădiri cu bulină vor fi cuprinse între 50.000 și 75.000 de lei.

Proprietarii își vor putea închiria din nou apartamentele deținute în clădiri încadrate la clasa I de risc seismic doar după consolidarea imobilului.

Proprietarii clădirilor expertizate tehnic şi încadrate în clasa de risc seismic Rs I prin raport de expertiză tehnică vor trebui să înceapă demersuri pentru consolidarea acestora, și anume:

– realizarea proiectării lucrărilor de intervenţii de către persoane fizice sau juridice autorizate şi verificarea proiectelor de către verificatori tehnici atestaţi, în termen de doi ani de la data primirii notificării încadrării în clasa de risc seismic RsI a clădirii expertizate

– începerea execuţiei lucrărilor de intervenţii de către persoane juridice autorizate care au responsabili tehnici cu execuţia atestaţi, inclusiv urmărirea, verificarea lucrărilor de intervenţii prin diriginţi de şantier autorizaţi şi recepţia la terminarea lucrărilor, în termen de doi ani de la data finalizării proiectului tehnic de execuție a lucrărilor

Nerespectarea acestor termene se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

Sursă Foto: Pixabay – Ilustrativ

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *