marți, iunie 23, 2026
26.1 C
București

Ce spune Marcel Ciolacu despre candidatura sa la prezidențiale

Premierul Marcel Ciolacu a spus, sâmbătă, despre o posibilă candidatură la prezidențiale că nu a luat nicio decizie în acest sens. „Nu ştiu ce voi face”, a spus acesta. Liderul PSD a precizat că provocarea pe care o are în prezent este „să se ridice la înălţimea aşteptărilor pe care le au românii de la el în timp ce este prim-ministru”.

„Nu ştiu ce voi face. Provocarea pe care o am în acest moment este, în primul şi primul rând, de a mă ridica la înălţimea aşteptărilor pe care le au românii de la mine în timp ce sunt prim-ministru. Pentru mine, ca preşedinte al PSD, dar şi pentru secretarul general Paul Stănescu cele mai importante alegeri sunt primele alegeri, cele europarlamentarele. După aceea partidul se va strânge şi va avea abordarea pentru alegerile locale”, a precizat Marcel Ciolacu, întrebat într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă la Timişoara dacă îşi asumă o candidatură la alegerile prezidenţiale

. Invitat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, președintele UDMR, Kelemen Hunor a spus că Marcel Ciolacu ar trebui să fie candidatul PSD la alegerile prezidenţiale pentru că este preşedintele partidului, dar că nu este convins că el își dorește acest lucru. „Normal, Marcel Ciolacu ar trebui să fie candidatul PSD pentru că este preşedintele partidului. Nu ştiu dacă-şi doreşte. Nu sunt foarte convins că Marcel Ciolacu îşi doreşte să fie candidat la prezidenţiale”, a spus Kelemen Hunor.

Ultimele știri

Guvernul Adrian Veștea a picat în Parlament: NU a obținut votul de încredere

Premierul desemnat Adrian Veștea a venit în fața Parlamentului să ceară...

Fritz anunță că USR e gata să facă parte dintr-un guvern minoritar, după eșecul lui Veștea în Parlament

Președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat că partidul său...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine