marcel ciolacu
marcel ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a comentat, miercuri, informațiile privind o posibilă plafonare a prețurilor la alimentele de bază, afirmând că o astfel de măsură nu poate fi decât limitată pe o perioadă scurtă de timp, pentru că altfel „intervenim într-o piaţă liberă pe care ne-am dorit-o cu toţii”. „Eu unul nu îmi doresc să mă întorc la comunism”, a transmis el.

Scumpirea produselor de bază este efectul creşterii costurilor la energie, a declarat, miercuri, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă în coaliţia de guvernare s-a decis în legătură cu plafonarea preţurilor la alimentele de bază.

„Scumpirile la produsele de bază sunt efectul scumpirilor în energie. Haideţi să vedem, să acţionăm asupra cauzei şi apoi să le luăm gradual şi să acţionăm, în primul rând, în zona de energie. Se merge concomitent. Cauza rămâne în continuare scumpirile din energie. Haideţi să acţionăm la cauză şi să vedem dacă se mai impune o plafonare la preţurile de bază, dacă mai creşte preţul. Ştiţi foarte bine că avem şi un trend nu tocmai prielnic pentru noi toţi în ceea ce priveşte inflaţia. Aceste măsuri încercăm să le luăm astfel încât să se echilibreze acest lucru şi să stopăm această creştere a inflaţiei, altfel o creştere a inflaţiei în toată Europa, nu numai în România”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Marcel a adăugat că au fost discuţii în cadrul coaliţiei de guvernare cu privire la creşterea preţurilor alimentelor.

„Eu o să am discuţii în aceste zile atât cu producătorii, cât şi cu reprezentanţii hipermarketurilor, să venim cu o soluţie cât mai uşoară şi cât mai accesibilă. Am văzut ce a ieşit – că revenim la raţionalizări, la cupoane. Este exclus aşa ceva, dar statul trebuie să ia anumite măsuri să nu vină unii să speculeze această lege. Este ceva cât se poate de normal. (…) Deja prim-ministrul va constitui un grup de lucru şi acolo vom veni cu o propunere concretă în coaliţie”, a explicat liderul PSD, Marcel Ciolacu, potrivit Digi 24.

Marcel Ciolacu a subliniat că o eventuală plafonare a preţurilor alimentelor de bază poate fi făcută doar pentru o anumită perioadă de timp.

„În cadrul legal nu poate fi decât limitată pe o perioadă de timp, pentru că altfel intervenim într-o piaţă liberă pe care ne-am dorit-o cu toţii. Eu unul nu îmi doresc să mă întorc la comunism”, a transmis Marcel Ciolacu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *