Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri seara, la Antena 3, că o eventuală mărire a pensiilor şi salariilor în acest an este legată de bugetul pe care Guvernul îl va avea la dispoziţie, în funcţie de gradul de colectare a veniturilor la stat.
„Eu sunt foarte optimist, dar şi realist în acelaşi timp şi nu vreau să vând iluzii nimănui, motiv pentru care, e în funcţie de bugetul pe care îl vom avea la dispoziţie, în funcţie de colectări”, a spus Nicolae Ciucă, la Antena 3, întrebat fiind dacă anul acesta poate fi găsită o formulă în aşa fel încât să mai poată fi făcută încă o mărire a pensiilor.
Premierul Nicolae Ciucă a subliniat, legat de colectarea veniturilor la buget, demararea proiectului legat de introducerea facturii electronice de la 1 aprilie, măsură care ar urma să devină obligatorie de la 1 iulie.
„Toate celelalte elemente care vor aduce beneficiu în sensul reglementării şi monitorizării trasabilităţii atât a mărfurilor, cât şi a banilor, ne-au dus către concluzia că prin aceste măsuri vom putea să sporim atragerea şi o plată a taxelor cât se poate de aproape de realitate”, a declarat Ciucă.
Întrebat dacă statul, în condiţiile în care urmează să crească gradul de colectare la buget, nu ar avea bani astfel încât în acest an să se gândească, eventual, la o indexare de pensii şi salarii, Nicolae Ciucă a răspuns că „toate aceste măsuri vor fi luate în funcţie de cum evoluează situaţia concretă”.
„Aţi vorbit mai devreme de inflaţie, de creştere a preţurilor. Ele reprezintă indicatorul la care ne raportăm cu toate analizele pe care le facem la ministerele de linie. Cred că şi, de fapt, nu discutăm, ne întâlnim de trei ori, de patru ori, de câte ori este nevoie cu ministrul Finanţelor, cu ministrul Muncii, cu ministrul Economiei, astfel încât să putem să avem soluţiile necesare pentru orice derapaj legat de aceşti indicatori”, a completat Nicolae Ciucă.