Ajutorul „Tichete pentru Crăciun” este oferit de stat, iar cererile pot fi depuse la primării până pe 6 decembrie 2024. Distribuirea tichetelor sociale se va realiza între 9 și 17 decembrie 2024 prin intermediul Poștei Române, asigurând astfel sprijinul necesar persoanelor vulnerabile.

Cei care au deja un venit minim de incluziune vor primi în plus 125 lei de persoană pentru familie. Persoanele încadrate în gradul de handicap accentuat, la fel, 125 lei primesc și persoanele cu vârsta peste 60 de ani, fără venituri.

Cererea trebuie însoțită de actul de identitate în original și copie, iar pensionarii trebuie să vină și cu ultimul cupon de pensie.

Constantin Toma, președintele executiv al Asociațiilor Municipiilor, a declarat luni, la Antena 3 CNN că vor oferi acești bani primăriile care au bani.

„La primării, și Primăria Buzău, de sărbători dăm la persoane singure și familiilor aflate în dificultate care au venitul minim pe membru de familie. Până la această sumă putem acorda niște ajutoare care pot varia.

Noi dăm niște vouchere, niște tichete de 200 lei pentru astfel de persoane, dar sunt limitate de banii pe care îi ai. Noi dăm, de exemplu, 200 de astfel de ajutoare, 200 de tichete”, a spus el.

Românii trebuie să vadă dacă primăria poate oferi acești bani.

„Nu este o obligație. În funcție de ce bani ai, bineînțeles și de situațiile deosebite pe care le poți întâmpina. Noi identificăm fiecare astfel de persoane, bineînțeles că se și pot înscrie, dar sunt și persoane care nu au posibilitatea fizic să ia o hârtie sau să se deplaseze. Și în această situație noi avem o bază de date cu astfel de persoane și cei de la Direcția de Asistență socială merg acasă la ei, fac anchetă socială și îi reintroduc pe listă sau îi taie de pe listă în situația în care depășesc veniturile prevăzute de lege’, a declarat Constantin Toma.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *