marți, iulie 1, 2025
27.1 C
București

Cele șase condiții pentru relaxarea măsurilor restrictive în timpul pandemiei de coronavirus. OMS le cere fiecărei țări în parte

Relaxarea restricțiilor în epidemia de coronavirus se poate face numai după ce feicare țară în parte îndeplinește șase condiții, a explicat directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății. Relaxarea măsurilor de izolare socială şi economică “trebuie făcută cu extrem de mare atenţie” a spus el, și numai așa se poate preveni un nou val de îmbolnăviri.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a făcut aceste afirmații în alocuțiunea sapătămânală pentru diplomații din Geneva, potrivit DPA și StiripeSurse

„Dacă se face prea repede, riscăm o reapariţie a epidemiei, care ar putea fi chiar mai gravă decât situaţia prezentă”, a avertizat directorul OMS, explicând apoi cele șase condiții.

În primul rând, guvernele trebuie să se asigure că răspândirea noului coronavirus se află sub control. Potrivit noului ghid de recomandări formulate de OMS, acest lucru înseamnă că autorităţile sanitare trebuie să cunoască originea fiecărui caz individual de infectare şi a focarelor de infecţii.

De asemenea, sistemele naţionale de sănătate trebuie să fie capabile să găsească, să testeze, să izoleze şi să trateze fiecare caz nou, iar toate contactele sociale recente ale fiecărei persoane infectate trebuie să fie identificate.

În plus, directorul OMS a insistat că ţările care doresc să îşi relaxeze măsurile de izolare trebuie să minimalizeze riscurile de infectare din “zonele fierbinţi”, precum spitalele şi azilurile de bătrâni.

Cea de-a patra condiţie vizează implementarea unor măsuri preventive la locurile de muncă, în şcoli şi în alte spaţii considerate esenţiale. Aceste măsuri includ distanţarea fizică, respectarea normelor de igienă şi, acolo unde este posibil, măsurători ale temperaturii corporale, se arată în noul ghid anunţat de OMS.

Totodată, ţările trebuie să gestioneze riscul de a importa noi cazuri din străinătate, prin identificarea călătorilor infectaţi şi prin plasarea în carantină a persoanelor care vin din ţări incluse în “zona roşie” a pandemiei.

Referindu-se la cea de-a şasea condiţie, directorul OMS a spus că este important ca “societăţile şi colectivităţile umane să fie pe deplin educate, angajate şi stimulate să se adapteze la ‘noua normă’ de comportamente” necesare pentru a preveni apariţia unor noi cazuri de infectare.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Kelemen Hunor spune ce au în comun Ilie Bolojan şi Klaus Iohannis

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat sâmbătă, la emisiunea...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine