Avocatul Cristian Ene si avocata Eliza Ene Corbeanu un alt succes rasunator2 scaled c 1000x563 1

Fostul ministru PDL Adriean Videanu a fost achitat definitiv, miercuri, 29 mai, de ÎCCJ, în dosarul de corupție Romgaz-Interagro în care a fost trimis în judecată de DIICOT în urmă cu mai bine de un deceniu. Judecătorii Înaltei Curți au decis că fapta nu există, iar celebrii avocați Cristian Ene și Eliza Ene Corbeanu au bifat astfel o nouă victorie de răsunet.

Cei doi apărători, extrem de cunoscuți în România, au repurtat astfel un succes juridic magnific după mai bine de 10 ani de procese, obținând achitarea definitivă a lui Adriean Videanu în dosarul Romgaz. Omul de afaceri fusese achitat încă din prima instanță, dar DIICOT a făcut recurs, conform MediaFlux.

„Cu majoritate, Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă inalta Curte de Casaţie şi Justiţie — D.I.I.C.O.T., inculpaţii Videanu Adriean, Niculae Ioan, Alesandru Dan-Victor şi S.C. Interagro S.A. şi partea civilă S.N.G.N. Romgaz S.A. împotriva sentinţei nr. 588 din data de 19 decembrie 2022, pronunţată de inalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 1692/1/2017, privind şi pe intimaţii inculpaţi Mirea Marin, Palaşcă Viorel, Apan Ioana, Kramer Alpar – decedat, Toth Francisc, Stancu Lucian Adrian, Veza Marius Leonte şi Ionaşcu Lucia.

În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă inalta Curte de Casaţie şi Justiţie — D.I.I.C.O.T. vor rămâne în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă apelanţii intimaţi inculpaţi Videanu Adriean, Niculae Ioan, Alesandru Dan-Victor şi S.C. Interagro S.A. şi partea civilă S.N.G.N. Romgaz S.A. la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi Niculae Ioan, Alesandru Dan-Victor şi S.C. Interagro S.A., precum şi pentru intimaţii inculpaţi Mirea Marin, Toth Francisc şi Ionaşcu Lucia, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 340 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2024″, se arată în decizia ÎCCJ de miercuri, 29 mai.

Acum doi ani, după achitarea din prima instanță, avocatul lui Adriean Videanu, Cristian Ene, declara că Înalta Curte a constatat că acuzația de delapidare nu se susține, că fapta nu este de natură penală.

Adriean Videanu, omul de afaceri Ioan Niculae și mai mulți funcționari au fost acuzați pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată. DIICOT i-a acuzat și de producerea unui prejudiciu de aproximativ 60 de milioane de euro prin obținerea de către firma lui Ioan Niculae, de gaze ieftine din producția internă. Interagro ar fi ajuns să plătească prețuri de 4 ori mai mici față de cele plătite de populație pentru gazele importate din Rusia.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *