SUA
SUA

O delegație bipartizană a Congresului american va sosi luni în România, în ceea ce reprezintă prima vizită oficială la București a unor oficiali americani de rang înalt de la preluarea mandatului de către administrația Trump.

Delegația va fi condusă de republicanul Vern Buchanan și va include membri ai ambelor partide: democrații Dina Titus, Lloyd Doggett și Ted Lieu, republicanii Neal Dunn, Anna Paulina Luna și Andy Ogles, precum și democrata Ilhan Omar, transmite B1TV.

Buchanan, care reprezintă un district din Florida din 2007, deține funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Căi și Mijloace din Camera Reprezentanților, un organism cu atribuții importante în domeniul taxării și al veniturilor federale.

În contextul acestei vizite, consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a confirmat că relațiile bilaterale continuă să funcționeze: “Da, există acest dialog. Sigur, din punct de vedere al exprimării publice, este normal, decent şi elegant ca atunci când se produc anumite concretizări ale acestui dialog să fie anunţate,” a declarat acesta.

Diaconescu a subliniat că, deși unele canale de comunicare pot fi afectate, “pe fond nu s-a schimbat nimic” în relația bilaterală până în prezent. “Nu am garanţii pentru ziua de mâine, să fie foarte clar. Dar din acest punct de vedere, aşa după cum stau lucrurile în dezvoltarea lor, aspectele, de exemplu, care ţin de descurajare-apărare, cum ştiţi, sunt cele două decizii ale Alianţei Nord-Atlantice privind proximitatea estică, au rămas aceleaşi,” a adăugat consilierul prezidențial.

Vizita delegației americane survine într-un moment de recalibrare a relațiilor transatlantice sub noua administrație de la Washington.

Constantinescu Gabriel

Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții....

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *