Premierul a făcut anunțul la începutul ședinței de Guvern, pentru a sublinia importanța strategică a acestor investiții.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri că două mari companii americane vor realiza investiții semnificative în România. Potrivit șefului Executivului, una dintre companiile americane va activa în industria procesării, preluând o fabrică de amidon, iar cea de-a doua se va implica în sectorul energetic, participând la dezvoltarea proiectului strategic Neptun Deep.

„Vreau să marchez faptul că două mari companii americane intră în România. Una preia o fabrică de amidon, alta va lucra la proiectul Neptun Deep alături de Petrom și Romgaz”, a declarat premierul Ciolacu la deschiderea ședinței de Guvern, conform B1TV.

Dimensiunea strategică a investițiilor

Marcel Ciolacu a subliniat că aceste investiții americane depășesc semnificația lor economică imediată, reprezentând și o consolidare a relațiilor strategice dintre România și Statele Unite – în ciuda declarațiilor fățișe de susținere a retoricii conducerii UE, aflate pe poziții opuse față de administrația Trump cu privire la războiul din Ucraina.

„Consider că asemenea investiții în actualul context reprezintă o umbrelă de securitate suplimentară pentru România și sper că o asemenea formulă să reprezinte și pasul decisiv pentru a obține în final un acord de pace durabil în Ucraina”, a adăugat prim-ministrul.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *