O rețea care punea la cale acțiuni prin care să „știrbească suveranitate și independența României” a fost destructurată de DIICOT și Poliția Română. Șase persoane au fost reținute, miercuri, în urma unei ample operațiuni și sunt acum acuzate de constituirea unui grup infracțional organizat și trădare. Procurorii spun că ei au intrat în mai multe rânduri în legătură cu agenți ai unei puteri străine, atât în țara noastră, cât și în Rusia. Erau în legătură inclusiv cu cei doi ofițeri GRU expulzați, miercuri, de MAE. Gruparea autointitulată „Comandamentul Vlad Țepeș”, din care este suspectat că făcea parte și un general maior în retragere, voia să înlăture actuala ordine constituțională, să desființeze partidele politice, să instaleze un nou Guvern, să schimbe numele țării, drapelul și imnul, scrie A3CNN.
Gruparea infracțională s-a constituit la începutul anului 2023 de către cinci dintre inculpați și un suspect, un general maior în retragere. Din anul 2024, la acest grup s-a alăturat și cel de-al șaselea inculpat.
„(…) Au constituit un grup infracțional organizat în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării (…) toți membrii desfășurând acțiuni continue, conștiente, publice sau conspirate în vederea îndeplinirii scopului propus”, a transmis DIICOT într-un comunicat de presă.
Legături cu agenți străini
Procurorii spun că membrii grupării au intrat de mai multe ori în contact cu agenți ai unei puteri străine, aflați atât în România cât și în Federația Rusă.
„Totodată, pe parcursul lunii ianuarie, doi dintre inculpați s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizației cu privire la preluarea puterii de stat în România”, se arată în comunicatul DIICOT.
Gruparea era organizată ca o structură militară, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, „reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere”, a mai precizat DIICOT. De altfel, gruparea s-a autointitulat „comandamentul Vlad Țepeș”.
„Cercetările efectuate au relevat că membrii grupului infracțional organizat, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepți și au publicat materiale video ( notificări adresate autorităților statului român, organizațiilor naționale și internaționale)”, se arată în comunicatul DIICOT.
Obiectivele grupării
DIICOT a precizat că inculpații au început demersuri pentru a negocia cu „factorii politico-militari externi” următoarele chestiuni:
- retragerea României din alianța militară la care este parte
- înlăturarea actualei ordini constituționale
- desființarea partidelor politice
- instalarea unui nou Guvern format din membrii organizației ce vor ocupa funcții de miniștri, înlăturarea tuturor angajaților din instituțiile statului
- adoptarea unei noi constituții
- schimbarea numelui țării, a drapelului și imnului
Miercuri au avut loc opt percheziții domiciliare în București, Ilfov, Giurgiu și Maramureș, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
„Astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București cu propunerea de arestare preventivă a 4 din inculpați și arest la domiciliu pentru alți doi 2 inculpați”, a precizat DIICOT.
În ce-l privește pe generalul maior în retragere, bănuit de legături cu gruparea, DIICOT a transmis că „cercetările vizând suspectul în cauză sunt continuate fără a fi dispuse măsuri preventive”.
Ce este comandamentul Vlad Țepeș
Potrivit site-ului său, comandamentul Vlad Țepeș este o organizație „apolitică”, care s-a înființat în perioada pandemiei, dar abia în anul 2022 și-a primit această denumire și sloganul „ori ei, ori noi”. Organizația este condusă de generalul Radu Theodoru, în calitate de șef al Statului Major.
„dl. Gen.mr. Radu Theodoru a lansat un memorandum, să spunem, un APEL către poporul român cu obiectivele pe care noi le propunem populației de bună credință, oamenilor din Corporația România care într-un final au înțeles că sunt sclavi pe plantație, care au fost trimiși la export, care sunt în exil, care au fost deposedați de toate bunurile, de toate fabricile și uzinele patriei, de tot ce se putea fura din România din ultimii 36 de ani”, scrie pe site-ul organizației.
Organizația susține că România trebuie să iasă din NATO deoarece „ne mănâncă resursele”. Mai mult, membrii consideră că invazia Rusiei în Ucraina a fost o reacție de „apărare” la extinderea NATO.
„Asteptăm ca nato să ne pună la dispoziție chiria pe 21 ani. Dorim să știm, noi, poporul român, cât a plătit fiecare trupă de ocupație în parte, dar mai ales trupele americane dacă au plătit ceva din cheltuielile de logistică (cazare, hrană, etc)?”, scrie pe site-ul instituției.
Organizația își dorește să schimbe numele României în „Geția”, care ar urma să fie organizată în Sfatul Înțelepților (alcătuit din 13 membri și un delegat pentru „treburile” externe), Consiliul Bătrânilor (alcătuit din 130 de bătrâni) și Comitete Locale ale Moșilor (alcătuit din 1300 de moși).
„Geția” ar avea și un Guvern cu 9 ministere și 9 secretari de stat, iar miniștrii nu vor aveadreptul să facă vreo angajare. Cele 9 ministere sunt: Ministerul Dreptății, Ministerul Omului (din care ar face parte Direcția educației „geților” și sănătății „geților”), Ministerul Gliei, Ministerul Viitorului, Ministerul Bunăstării, Ministerul Mișcării, Ministerul Treburilor Interne, Ministerul Treburilor Externe și, în fine, Ministerul Apărării Geției.