Ciolacu, despre interzicerea TikTok cerută de Lasconi. „O tâmpenie”

Premierul Marcel Ciolacu a calificat drept „o tâmpenie” propunerea Elenei Lasconi de a interzice aplicația TikTok pe durata campaniei electorale.

„O tâmpenie.Trebuie să te adaptezi în primul rând politic la ele şi cu adevărat statul român să îşi facă datoria.

„Nu trebuie să îndrepți o nedreptate făcând altă nedreptate”, a subliniat Ciolacu, argumentând că soluția nu constă în interzicere, ci în gestionarea democratică a platformelor de socializare, arată B1TV.

Precizări despre algoritmii electorali

Potrivit premierului, în alegerile prezidențiale din noiembrie, toți candidații, cu excepția lui Călin Georgescu, au fost supuși unor restricții algoritmice pe platformele sociale, mai ales pe TikTok. „Toți candidații au fost cumva excluși dintr-un anumit algoritm”, a declarat Ciolacu.

Ciolacu a dat asigurări că instituțiile românești și-au dezvoltat instrumentele necesare pentru a gestiona provocările legate de rețelele sociale în context electoral. „Statul român și-a creat softurile și are capacitatea de a gestiona lucrurile”, a precizat el.

Premierul a susținut că adevărata provocare este menținerea unui mediu democratic, fără intervenții externe care să poată influența procesul electoral.

„Trebuie să găsești căile astfel încât acel instrument să rămână într-o zonă democratică și în care un alt stat să nu aibă capacitatea să intervină”, a conchis Ciolacu.

 

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Sondaj: Peste 60% dintre moldoveni susțin aderarea la Uniunea Europeană

Un nou studiu de opinie relevă că majoritatea covârșitoare...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine