Marcel Ciolacu face presiuni pe umerii președintelui și a guvernării. Liderul PSD spune că decizia de a prelungi starea de alertă nu este o idee bună. Declarațiile acestuia vin după ce liberalii au spus că o soluție pentru a respecta restricțiile este prelungirea stării de alertă.
„PSD nu mai vrea continuarea Klaustrofobiei ca model de guvernare a țării! Ministrul Sănătății vrea să ne țină și după 15 iunie în stare de alertă, deși nu ne prezintă vreun argument solid pentru asta. Nici nu are cum fiindcă nu este expert în epidemiologie. Ci mai degrabă în măști vândute fără bon fiscal, la farmacia familiei.”, spune el într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Marcel Ciolacu le spune internauților că liberalii au profitat de situația creată de coronavirus, „De trei luni, Nelu Tătaru face doar exerciții de imagine. S-a lăudat, de fapt, cu munca primarilor și președinților de consilii județene care au dus greul luptei cu pandemia. În vremea asta, la ministerul Sănătații se trăgea tun după tun cu licitații aranjate pentru firmele de casă ale PNL.„, declară președintele interimar PSD.
Acesta crede că românii sunt responsabili și pot avea grijă de ei. „Românii au demonstrat însă că sunt mai responsabili decât guvernanții și au înțeles că trebuie să se protejeze. Nu mai e nevoie de amenzi și stare de alertă chiar dacă Guvernul își dorește asta cu disperare. Bănuim de ce: este paravanul perfect pentru toată clientela PNL să-și continue marile afaceri pe bani publici!”, mai spune el.
Marcel Ciolacu face presiuni și încheie prin a preciza că în România nu trebuie prelungită starea de alertă. „După 15 iunie, este timpul să punem punct modelului liberal de a administra o țară doar cu amenzi, amenințări și restricții. Să terminăm cu Klaustrofobia, să ne gândim cum relansăm România!”, adaugă social-democratul.