Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu Nicolae Ciucă despre disponibilitatea lui Robert Negoiță de a candida la Primăria Capitalei și că au decis împreună că acesta e „candidat foarte bun la Sectorul 3”.
„Mă bucur că Robert Negoiță a văzut un eventual impas și s-a oferit să fie candidat. După discuția telefonică cu Nicolae Ciucă, considerăm că Robert Negoiță e candidat foarte bun la Sectorul 3, unde am și decis asta”, a spus Ciolacu. El a adăugat că a decis cu liderul PNL să susțină un candidat comun.
„Candidatul comun poate fi și membru PNL, și membru PSD. Perioada de independență a apus”, a subliniat el. În urmă cu puțin timp, Cristian Popescu Piedone, care şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei, l-a ironizat pe Robert Negoiță: „Pot spune că probabil în afară de cei 42 de lei de care spune că mănâncă pe zi, probabil a mâncat de un milion de lei și a avut tulburări gastrice.” Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a anunțat joi că este dispus să candideze la Primăria Capitalei, dacă PSD îi cere acest lucru. „Am avut mai multe discuții, n-aș vrea să dau detalii, m-aș opri doar la această știre. Eu nu mă opun. Atâta vreme cât se consideră că pot fi de folos în prezent, pentru că Bucureștiul este important pentru noi toți. Au fost discuții inclusiv în alianță. Până în acest moment nu e o decizie luată, dar în continuare sunt discuții. Când se vor lua deciziile, foarte probabil vor fi anunțate. Nu sunt eu în măsură să iau eu aceste decizii. Eu doar mi-am exprimat disponibilitatea”, a declarat primarul Sectorului 3 într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus, relatează G4Media.