Ciprian Ciucu spune adevărul despre Primăria Sectorului 6. Viitorul candidat PNL la Primăria Sectorului 6 vorbește despre 10 societăți care au ca și client unic primăria.
„Fiți atenți aici! Nu mai puțin de de 10 societăți înființate după anul 2016 au CLIENT UNIC sau au peste 97% din total afaceri DOAR cu Primăria Sectorului 6. Sunt firme clientelare care primesc contracte cumulate de sute de mii de euro prin ÎNCREDINȚĂRI DIRECTE. Aceste firme au fost făcute pentru a primi contracte de la Primăria Sectorului 6.”, spune el într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Mai mult, Ciucu dezvăluie numele societăților. Cele 10 firme se numesc: AND Construct, Aproma Impex, Dexter Tars, Euro Tehnic Expert, Fabbro Expert, Vivian Commercial Solutions, Fun Attraction Expert Service, Gav Ext Instal, General Business Serv și Operativ Consult DCG. Majoritatea firmelor au apărut după 2016. Numărul mediu de angajați ai firmelor este de un salariat.
După ce Ciprian Ciucu spune adevărul despre cum funcționează Primăria Sectorului 6, acesta trage câteva concluzii. „Niciuna dintre aceste firme nu își desfășoară activitatea la sediul social. Concluzii: Aceste firme nu ar exista și nu ar funcționa pe piața liberă dacă nu ar exista relația cu Primăria Sectorului 6. Au fost înființate având ca unic scop exploatarea unei relații comerciale pe o perioadă determinată cu PS6. Din SICAP nu rezultă că ar lucra și cu alte primării, doar cu foarte mici excepții. Acest gen de societăți nu își propun la înființare dezvoltarea și expansiunea, pentru că altfel ar fi avut și alți clienți. Ele doar valorifică o “oportunitate” temporară.”, încheie el.