Scandal la Primăria sectorului 1. Clotilde Armand amenință că va solicita în Justiție dizolvarea Consiliului Local pentru blocarea bugetului.
Primarul Sectorului 1 spune că urmează să depună plângeri penale pentru abuz în serviciu împotriva consilierilor locali. Armand susține că, de nouă ședințe, aceștia blochează dezbaterea și adoptarea proiectului de buget pe anul 2022. În paralel, ar urma să solicite în Justiție dizolvarea Consiliului Local al Sectorului 1.
Proiectul de buget al Sectorului 1 a fost pus în dezbatere publică pe 14 ianuarie 2022. Ulterior, s-a aflat de nouă ori pe ordinea de zi a Consiliului Local Sector 1. Miercuri, 30 martie 2022, primarul Clotilde Armand a convocat o nouă ședință a Consiliului Local pentru a discuta și vota acest document, esențial pentru comunitatea locală.
Potrivit Legii nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice locale, proiectele de buget trebuie adoptate în termen de 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat. La sectorul 1, acest termen limită de aprobare a fost depășit cu 39 de zile”, arată Primăria sectorului 1.
“În toată perioada de dezbatere publică, consilierii PNL și PSD din Sectorul 1 nu au avut nicio obiecție la proiectul de buget. (…) Alianța PSD- PNL Sector 1 susține că bugetul local ar fi ilegal. O falsă ipoteză. Proiectul de buget are avizele Departamentului Juridic și Economic. Iar consilierii locali nu votează pentru legalitatea unor proiecte – conform Codului administrativ – aparatul de specialitate al primarului se ocupă de aspectele legalității”, afirmă Clotilde Armand.
“În acest moment, toată Primăria Sectorului 1 este blocată de majoritatea formată din alianța PNL- PSD. Cei care suferă sunt cetățenii: nu se pot plăti bursele școlare, dar și mai multe ajutoare sociale, cum ar fi indemnizațiile pentru persoanele cu handicap, care sunt echivalente cu salariul minim net, sau plata însoțitorilor acestor persoane,” a precizat primarul sectorului 1.

Lista investițiilor blocate până la adoptarea proiectului de buget

Clotilde Armand a prezentat lista de investiții cuprinsă în proiectul de buget pe anul 2022, care nu pot fi demarate până la adoptarea acestuia:
Reabilitarea termică a 47 de blocuri;
Lucrările de modernizare a 50 de străzi din Sectorul 1;
Demararea proiectului “Termoficare de la soare”;
Lucrările de semnalizare din jurul școlilor: treceri de pietoni înălțate, montarea de limitatoare de viteză, marcaje etc;
Achiziția sistemului de antiefracție pentru toate unitățile de învățământ din Sectorul 1;
Lucrările la extensia modulară de la Școala Gimnazială „Herăstrău”;
Lucrările de refuncționalizare a corpului din strada Mareșal Averescu a școlii “Pia Brătianu”;
Achiziția „Atelierelor Berthelot”, imobilul în care fac practica elevii Liceului “Nicolae Tonitza”;
Lucrările de la creșa „Jiului” din strada Pajura;
Achiziția mai multor imobile de patrimoniu – hotel Dunărea, Casa Miclescu, Casa Radio, clădirea Ciclop etc – în vederea implementării unor proiecte de regenerare urbană;
Reabilitarea și reamenajarea parcului Regina Maria;
Construcția a 19 parcări automate;
Modernizarea și extinderea rețelei de iluminat public din Sectorul 1.

Leave a comment

Lasă un răspuns Anulează răspunsul