Congresul USR-PLUS pentru alegerea președintelui va reuni numai membri de partid vaccinați, a anunțat Cristian Ghinea. Astfel, la alegerile interne din partid, din 2 octombrie, va fi un număr limitat de alegători.
Pentru a avea acces la eveniment și implicit, pentru a-și putea exercita dreptul la vot, membrii partidului trebuie să fie vaccinați anti-COVID-19, a anunțat Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
„Decizia Biroului Naţional este că doar persoanele vaccinate participă, pentru că USR-PLUS susţine vaccinarea şi am vrut să dăm un semnal politic în această direcţie”, a afirmat Ghinea, marţi, la Parlament, citat de B1TV.
Începutul a fost făcut acum o lună, când copreşedintele USR-PLUS Dan Barna a anunţat că toţi delegaţii la Congresul partidului vor trebui să fie vaccinaţi anti-COVID. În caz contrar, vor fi înlocuiţi de supleanţi, neputând să voteze nici măcar online.
În plus, Dan Barna susține că inclusiv la ședința Comitetului Politic trebuie să participe doar liderii partidului care s-au vaccinat. Decizia a fost luată în Biroul Politic Naţional al USR-PLUS.
În această vară, Dan Barna a propus un parteneriat între Guvern și BOR, pentru promovarea vaccinării și a criticat medicii care nu acceptă administrarea serului anti-COVID.
„Faptul că există şi aud cu tristeţe şi un fel de amărăciune faptul că sunt medici care chiar descurajează vaccinarea promovând fake news-uri din acestea caraghioase (…) este un lucru regretabil. E părerea mea (…), eu cred că în momentul în care medicii susţinuţi şi finanţaţi de stat promovează politici împotriva politicii statului, ideea aceasta că este o cuvenire contractul cu Casa şi beneficiul de suport public este o chestiune care trebuie pusă sub semnul întrebării.
Mie mi se pare de neacceptat ca medici de familie să îi dezinformeze pe oameni că vaccinul le va afecta sănătatea, îi va îmbolnăvi şi toate celelalte grozăvii pe care le-am văzut. Înţeleg dreptul fiecărui om de a se vaccina sau nu, dar dincolo de asta, când eşti medic şi se presupune că îţi pasă de sănătatea comunităţii, trebuie să ai un comportament şi o atitudine de promovare a liniilor acestora foarte clare de sănătate publică. Hai să nu ne mai dăm după deget, vaccinul este singura soluţie reală prin care putem să trecem de această pandemie”, a declarat Dan Barna.