Consilierul lui Nicușor Dan cere reformă radicală: „Nu avem nevoie de atâtea județe și localități – România trebuie reorganizată pentru era AI”

Consilierul prezidențial Radu Burnete, apropiat al președintelui Nicușor Dan, trage un semnal de alarmă privind necesitatea unei reforme profunde în administrație și economie, adaptate la era tehnologică și geopolitică actuală.

Burnete critică modelul administrativ învechit al României, pledând pentru digitalizare reală, privatizare responsabilă și mobilizarea capitalului românesc pentru a transforma țara într-o națiune prosperă și competitivă.

„Suntem blocați într-un model administrativ și economic care și-a atins limitele. Schimbarea lui este înfricoșătoare pentru toți cei care se agață astăzi de el. Și se agață pentru că nu-și pot imagina viața lor și viața în România altfel. Nu avem nevoie de atâtea județe și localități și straturi administrative într-o lume în care tehnologia a schimbat radical lucrurile. Computerele cuantice și primarii lui Caragiale nu pot coexista. Este o iluzie”, a scris Burnete, subliniind că administrația trebuie regândită pentru epoca cloud și a inteligenței artificiale, „pe care să le folosim în interes public, nu să căutăm cele mai bune rețete de pastramă”.

Privatizarea companiilor de stat: „Nu mai putem susține fabrici de salarii”

Burnete insistă pe privatizarea și listarea companiilor de stat ineficiente, considerate „fabrici de salarii”. „E mare jelanie când vorbești de privatizare sau listare, deși nu există altă cale. Am încercat 20 de ani să selectăm administratori independenți, autonomi și competenți. Până când mai încercăm? Nu se poate fără o participație măcar minoritară a mediului privat”, afirmă fostul director executiv al Confederației Patronale Concordia. El consideră că această reformă ar elibera resurse pentru investiții productive, evitând risipa banului public.

Mobilizarea capitalului românesc: „Al doilea miracol economic”

Consilierul prezidențial evidențiază potențialul capitalului românesc, care „zace în conturi sau în fondurile de pensii” sau se investește în străinătate. „Avem pentru prima dată suficient capital românesc despre care sunt convins că poate produce al doilea miracol economic după cel al aderării la UE. Investițiile străine sunt excelente, dar nu mai sunt suficiente. Ne cocoloșim prea mult. Românii sunt ingenioși și harnici și au spirit antreprenorial, iar noi dezbatem la nesfârșit cum să plafonăm prețul la făină și curent. Nu mai bine vedem noi cum facem să avem mai multe mici afaceri la sate, cum să producem mai multe și mai bine și cu salarii mai mari ca să fie irelevant cât costă un kilogram de făină?”, propune Burnete. El susține că o astfel de abordare ar crește echitatea socială și ar asigura resurse pentru cei vulnerabili, transformând România într-o țară în care „mai nimeni nu trăiește de la o zi la alta”.

Industrie de apărare: „Nu e o alegere între pensii și drone”

Burnete atrage atenția asupra vulnerabilităților europene, pledând pentru o industrie de apărare puternică. „Nu mai spuneți că nu avem nevoie de apărare sau de industrie de apărare. Lipsa de dinamism și a unui braț înarmat sunt cele mai mari vulnerabilități europene astăzi. Este o prostie să ne întrebăm dacă vrem pensii și educație sau vrem drone și sateliți. Vrem de amândouă și de asta trebuie să dăm drumul energiilor pozitive și creatoare ale acestei țări”, declară el.

„Lumea se schimbă, noi refuzăm să ne schimbăm”

Burnete critică defetismul prevalent în societatea românească: „Nimic nu merge. Nimic nu se poate. Totul e prost. Dracul e mai negru decât dracul. Chiar așa o fi? Am primit un reproș care m-a cam atins, că nu fac suficient. Că mă limitez la ceea ce este posibil astăzi. Că mă ocup de mici șantiere care, oricât de importante, nu rezolvă problema fundamentală a României”. El identifică problema esențială: „Lumea se schimbă și noi refuzăm să ne schimbăm cu ea. Mereu am avut o problemă de sincronizare istorică, am fost cu câțiva pași în urmă din circumstanțe geopolitice care nu țineau de noi. Pentru prima dată, blocajul este mai degrabă la noi și trebuie, trebuie să-l depășim”.

 

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Sorin Grindeanu răspunde Kremlinului: „România nu are nimic de învățat din înțelepciunea rusească”

Președintele interimar al PSD și al Camerei Deputaților, Sorin...

Prima înfățișare în instanță a lui Tyler Robinson, acuzat de uciderea activistului Charlie Kirk

Tyler Robinson, tânărul de 22 de ani acuzat de...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine