Controale la furnizorii de gaze, a anunțat ministrul energiei, Virgil Popescu după creșterile accelerate de prețuri în acest domeniu, care a dublat facturile românilor.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vor începe controale la furnizorii de gaze, după ce mai mulţi consumatori au reclamat modificarea preţurilor şi facturi uriașe. Controalele vor începe chiar de marți, a anunțat Virgil Popescu
Popescu a punctat că furnizorii care modifică prețul, deși au anunțat un preț fix intră sub incidenţa a două legi şi vor fi amendaţi cu sume „fabuloase”.
Virgil Popescu a repetat apoi că oamenii își pot schimba furnizorii de câte ori doresc.
„De mâine începe controlul ANRE și ANPC la toţi furnizorii de gaze. (…) Dacă tu modifici preţul şi ai anunţat că e preţ fix pe un an, intri sub incidenţa a două legi. Una e legea protecţiei consumatorului la ofertă înşelătoare, care nu are amendă aşa de mare. A doua e amendă între 5 şi 10% pe cifra de afaceri pe Legea energiei, tot ofertă înşelătoare”, a declarat Virgil Popescu, la Digi24, puncând că în al doilea caz amenzile sunt „fabuloase”.
În acest context, el i-a rugat pe furnizori să nu abuzeze de poziţia lor dominantă pe piaţă.
„Dacă au semnat un contract în care au clauză de mărire şi nu au mers pe ofertă cu preţ fix, din păcate, acolo nu îi mai poate ajuta nimeni”, a mai explicat ministrul.
Controale la furnizorii de gaze. Virgil Popescu a mai spus că ANRE și ANPC primesc reclamațiile clienților casnici.
Totodată, acesta a repetat că oamenii își pot schimba furnizorii de câte ori doresc. Ei trebuie să aleagă în funcţie de preţ şi de condiţiile care sunt: „Dacă găsesc o ofertă de preţ fix poate mai mare un pic, dar pe o perioadă de un an şi le convine acel preţ, pot să-l accepte. Dacă nu, pot găsi o altă ofertă cu preţul cel mai mic. Te poţi schimba de 10, de 20 de ori pe an de la un furnizor la altul”.