Coronavirusul ar putea ajunge să infecteze 800 de persoane pe zi
Coronavirusul ar putea ajunge să infecteze 800 de persoane pe zi

Coronavirusul ar putea ajunge să infecteze 800 de persoane pe zi în luna august, dacă ritmul actual de creștere va fi menținut, susține vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici.

Într-o intervenție la Europa FM, Emilian Popovici susține că numărul triplu de infectări prognozat pentru luna viitoare ar putea duce la o presiune pe secțiile de terapie intensivă, care să ajungă la 500 de cazuri. Chiar și așa, sistemul de sănătate ar trebui să poată face față, susține Popovici, potrivit publicației Știri pe Surse.

„Vorbim de lucruri logice până la urmă. Vorbim de un raport între măsurile care s-au relaxat și felul în care populația a înțeles să respecte sau să nu respecte aceste măsuri, așa relaxate cum sunt. În momentul în care oamenii nu respectă măsurile, nu se poate întâmpla decât un singur lucru, mai ales pe fondul relaxării, anume creșterea numărului de cazuri.

Practic, de la începutul lunii iunie, am ajuns la un număr bazal de reproducere de peste 1. Reamintesc că numărul bazal peste 1 înseamnă o creștere a epidemiei. Dacă mergem după scenariul de 1.1, făcut de dl Valentin Pârvu și ne gândim că acest număr bazal se va menține, practic, în jurul datei de 23 august vom avea în jur de 800 de infecții noi pe zi, ceea ce va însemna o corespondență în Terapia Intensivă de peste 500 de cazuri. Aceasta este o situație pe care sistemul ar trebui să o poată gestiona.

Dar, ne putem pune întrebarea, dacă această situație va persista, ce se va întâmpla în septembrie? Chiar dacă se menține un număr bazal de reproducere, să zicem, relativ stabil, în timp numărul de cazuri în ATI va crește. Lucrurile trebuie reglate după aceste cifre, care nu pot greși semnificativ, pentru că, până acum, proiecțiile au fost corecte” a precizat medicul infecționist.

Cifrele oficiale comunicate luni arată 250 de noi cazuri noi de coronavirus (COVID-19) în ultimele 24 de ore în timp ce numărul total al cazurilor de infectare a trecut de 29.000. Până acum au decedat 1768 de persoane.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *