miercuri, iunie 10, 2026
27.6 C
București

Percheziții la Costel Alexe, de la Consiliul Județean Iași. Ce dovezi caută din nou procurorii DNA

Costel Alexe este vizat de percheziții ale procurorilor DNA, care au loc joi, în biroul său de la Consiliul Județean Iași. Anchetatorii ar căuta dovezi în sprijinul unor informații despre posibilitatea aranjării unor concursuri de angajare în instituție.

Procurorii DNA, însoțiți de jandarmi, fac percheziții, joi, în biroul lui Costel Alexe (PNL), președintele Consiliului Județean Iași, relatează B1TV.

Reprezentanții DNA au confirmat că procurorii anticorupție din Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în perioada februarie – august 2021.

„În cursul zilei de 23 septembrie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în patru locații situate pe raza județului Iași, din care trei la sediul unor instituții publice”, a transmis DNA, printr-un comunicat.

Liberalul Costel Alexe este vizat și într-un alt dosar de corupție. El este acuzat că, în calitate de ministru al Mediului, ar fi primit 22 de tone de tablă, în valoare de 103.000 lei, de la managerul combinatului siderurgic Liberty, ca să deblocheze alocarea de certificate de carbon ce ar putea valora 180 de milioane de euro.

Fostul ministru al Mediului, liberalul Costel Alexe, este acuzat de DNA că ar fi primit cele  22 de tone de tablă în valoare de 103.000 lei,  „în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme”, potrivit DNA.

Ultimele știri

Președinta Bulgariei, nemulțumită de atitudinea României: „Nu pot explica de ce colegii noștri români continuă să aibă rezerve”

Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, și-a exprimat nemulțumirea față de...

Eugen Tomac, după ce Ciprian Ciucu l-a acuzat că s-a întâlnit în secret cu oameni din PSD: „nu voi răspunde la niciun fel de...

Eugen Tomac, premierul desemnat, a răspuns criticilor prim-vicepreședintelui PNL,...

Parlamentul a aprobat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază ale românilor

Parlamentul a decis prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine