USR
USR

Judecătorul Cristi Danileț a dat în judecată statul român la CEDO, după prima sancțiune disciplinară primită având în vedere manifestările de pe rețelele de socializare.

 Judecătorul a introdus acțiunea la CEDO în martie 2021 și a invocat încălcarea articolelor 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit g4media, procesul deschis de Cristi Danileț a trecut de primul filtru de admisibilitate, iar, în octombrie acest an, Curtea de la Strasbourg a cerut guvernului de la București să îți expună punctul de vedere.

Cristi Danileț a invocat faptul că sancțiunea disciplinară a fost o ingerință în libertatea lui de exprimare în condițiile în care postările sale au vizat dezbateri de interes general, iar sancțiunea i-a lezat reputația profesională și a avut un impact negativ asupra carierei sale profesionale. În plus, judecătorul a invocat faptul că textul de lege privind abaterea disciplinară pentru care a fost sancționat nu este clar și previzibil.

În 18 mai 2020, un complet de 5 judecători de la Înalta Curte a menținut sancțiunea aplicată de Secția pentru judecători a CSM privind diminuarea salariului lui Danileț cu 5%, timp de două luni. Totodată, ca urmare a faptului că a fost sancționat disciplinar, Danileț și-a pierdut dreptul de a avansa în funcție timp de 3 ani.

Cristi Danileţ a fost găsit vinovat pentru că ar fi știrbit prestigiul justiției în urma unor postări pe pagina sa de Facebook din 9 ianuarie 2019.

„În România nu se recunoaște ca magistrații au libertate de exprimare. Au fost urmăriți procurori pentru proteste, judecători pentru interviuri, magistrați pentru postări în social media privind profesia sau viața privată. Vreau ca CEDO să spună clar care sunt limitele libertății de exprimare pentru judecătorii români pentru a se să evita acțiuni șicanatorii și orice forme de hărțuire, cum s-a întâmplat în Ungaria, Polonia, Bulgaria. Magistrații sunt oameni înainte de toate și au drepturi ca orice alți cetățeni”, a declarat judecătorul Cristi Danileț.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *