Cercetătorul Octavian Jurma spune că săptămâna viitoare, după Crăciun, tulpina Omicron va deveni dominantă în ţară, iar numărul infectărilor va exploda.

Octabian Jurma scrie că sunt zero şanse ca Omicron să nu se răspândească fulgerător după zecile de mii de evenimente de familie care vor avea loc în perioada Crăciunului.

Cercetătorul adaugă că valul de infectări va fi amplificat şi de venirea sutelor de mii de români în ţară din vestul Europei.

„Stupefiant! Omicron a devenit dominată în SUA cu 73% din cazurile secvenţiate în doar trei săptămâni. Vorbim de o ţară cât un continent, nu de o ţară cât un stat de la ei. Dintre acestea, în prima săptămână Omicron a avut o pondere de 0.7% şi de 12.6% în a doua săptămână (după reajustare). Adică o creştere de 7x pe săptămână, deci o rată de dublare de aproximativ două zile.Şi în SUA avem val peste val”, spune Octavian Jurma.

„România intră mâine în a treia săptămână de la detectarea Omicron. A început cu 1.23%, săptămâna trecută a avut 6.32%, iar săptămâna aceasta mă aştept să fie în jur de 25% (cu o rată de dublare conservatoare de 3.5 zile).

E practic exclus ca Omicron să se comporte atât de diferit în România faţă de restul ţărilor din emisfera nordică, deci diferenţa poate fi atribuită mai interferenţei politice.

Această interferenţă s-a văzut atât din scăderea cu 100% a numărului de secvenţieri în doar două săptămâni (când orice ţară normală ar fi revenit măcar la capacitatea maximă), cât şi din lipsa de interes în raportările SGTF (S-gene target failure, adică testele RT-PCR cu suspiciune mare de Omicron)”, spune Octavian Jurma.

Dar să vedem dacă raportul VOC din săptămâna aceasta ne rezervă surprize sau confirmă că în România varianta Omicron merge cu frâna de mână trasă ca să nu tulbure relaxarea de sărbători.Chiar şi în acest ritm pe jumătate faţă de restul lumii, Omicron va fi dominantă săptămâna viitoare, cum nu se poate mai prost pentru noi. Sunt 0 (zero) şanse ca Omicon să nu se răspândească fulgerător prin zecile de mii de evenimente cu potenţial de super-spreader care vor avea loc în perioada asta.Ce urmează poate fi anticipat cu uşurinţă din atitudinea de la vamă a compatrioţilor noştri”, spune Octavian Jurma.

„Aceştia vin din ţări cu restricţii mult mai mari decât în România, dar acolo nici nu le-ar trece prin cap să ameninţe autorităţile că nu au nicio intenţie să respecte carantina, dacă li s-a impus.Dar asta este anarhia sanitară, reguli pe care nu le respectă nimeni, într-o ţară în care fiecare trăieşte după legea lui în pandemie…
PS. Raportările despre „blândeţea” Omicron sunt în continuare între agonie şi extaz (de la nicio diferenţă faţă de Delta până la 50% mai puţin letală decât Delta), respectiv niciun motiv obiectiv pentru ca un guvern să fie relaxat în privinţa valului Omicron”, a scris cercetătorul Octavian Jurma, pe pagina de Facebook.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *