Cristina Prună, despre mărirea taxelor pe locuințele românilor: „90% dintre români vor fi afectați de aceste noi taxe pe proprietate, care până la urmă sunt extrem de imorale”
Cristina Prună, despre mărirea taxelor pe locuințele românilor: „90% dintre români vor fi afectați de aceste noi taxe pe proprietate, care până la urmă sunt extrem de imorale”

Deputata USR Cristina Prună a declarat joi că noile taxe pe proprietate vor afecta peste 90% dintre români, și le consideră extrem de imorale.

Ea a subliniat că, în contextul celor 45 de ani de comunism din România, mulți oameni s-au orientat spre achiziționarea de proprietăți, iar aceste noi taxe vor avea un impact semnificativ asupra acestora.

E un lucru bine-cunoscut că în România, mai ales după 45 de ani de comunism, oamenii s-au îndreptat către achiziția de proprietăți, deci peste 90% dintre români vor fi afectați de aceste noi taxe pe proprietate, care până la urmă sunt extrem de imorale” a declarat Cristina Prună într-o emisiune B1TV.

Cristina Prună a atras atenția că noile taxe vor pune o presiune suplimentară asupra oamenilor vulnerabili, făcând referire la unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri) care ar putea să încaseze mai mulți bani fără a comasa aceste taxe sau a eficientiza cheltuielile.

Nu mai spun că vor pune și mai mare presiune tocmai pe oamenii aceia vulnerabili, mulți dintre ei, pentru că sunt UAT-uri, unități administrativ-teritoriale, care poate se gândesc că deodată vor încasa mai mulți bani, dar noi nu vedem de cealaltă parte niciun fel de semnal de comasare a acestor UAT-uri să nu mai consume atâția bani. Noi avem și taxe mari pe muncă, acum vin și cu taxe mari pe proprietate, deci până la urmă tot oamenii vor suferi”, a adăugat Cristina Prună.

De asemenea, deputata USR a adăugat că aceste taxe vor afecta și persoanele în vârstă care locuiesc în clădiri cu risc seismic, mai ales dacă acestea sunt și monumente istorice, iar evaluarea acestora la prețuri mari va duce la impozite foarte mari pentru acești locatari: „Vreau să fac o referire la oamenii vulnerabili (…). Bucureștiul are o problemă cu clădirile cu risc seismic. Sunt foarte multe persoane în vârstă care poate locuiesc în astfel de clădiri cu risc seismic, care, dacă mai sunt și monumente istorice, vor fi evaluate la un preț foarte mare, deci consecința va fi că vor avea impozite foarte mari”

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *