vineri, august 14, 2026
26.7 C
București

Cum explică meteorologii că furtuna Ashley a fost mult mai „blândă” față de prognozele apocaliptice de la noi: „Episodul cu ploi importante abia a început”

Florinela Georgescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a oferit duminică explicații detaliate privind avertizările meteo emise recent, în contextul criticilor din mediul online cum că acestea au fost cu mult exagerate față de situația de fapt. Florinela Georgescu a răspuns acuzațiilor cum că autoritățile ar fi exagerat gravitatea furtunii anunțate.

Referindu-se la situația meteorologică actuală, Georgescu a descris un tablou complex, într-o intervenție la B1TV: “E o activitate ciclonică intensă deasupra Oceanului Atlantic, care se extinde deasupra Europei, însă mai degrabă spre Europa de Vest și de Nord. Însă dinspre Europa de Nord s-a dezvoltat în ultimele zile un front atmosferic deosebit de activ, care a traversat Europa Centrală, acum și țara noastră și se extinde spre bazinul Mării Mediterane”.

Directorul ANM a subliniat că prognozele indică o probabilitate ridicată de acumulare a unor cantități importante de precipitații: “Deci e o situație nu neobișnuită din punct de vedere meteorologic, (…) problema e că toate materialele cu care realizăm prognozele meteo au identificat o probabilitate foarte mare ca pe arii extinse cantitățile de apă care urmează a se acumula să fie unele importante. Episodul cu ploi importante abia a început, ne așteptă să dureze până spre finele zilei de mâine. În unele zone, mă refer la partea de sud-est a țării, s-ar putea continua și mâine noapte, iar acele valori mai importante de peste 50-70 l/mp, poate punctiform de 100 l/m,p vor fi cumulate în acest interval”.

Georgescu a justificat emiterea codului portocaliu și utilizarea termenilor precum “ploi torențiale” și “ploi abundente”, explicând că acestea reflectă intensitatea anticipată a precipitațiilor.

În plus, ea a menționat că prognozele au luat în considerare multiple fenomene meteorologice, inclusiv o răcire accentuată: “Luni, maximele termice vor în unele zone cu mai mult de 15 grade mai scăzute decât am avut”.

Ultimele știri

Zelenski s-a dat în spectacol la o vizită a veteranilor răniți. Mai are nevoie de Patriot

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vizitat veterani de război...

Isărescu: România nu îndeplinește niciun criteriu pentru euro. L-a contrazis vehement pe Nicușor Dan

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, avertizează că România nu îndeplinește...

Acciza la motorină scade temporar cu 20% în august. Anunțul lui Alexandru Nazare

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat o...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine