203 jpg

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a publicat, luni, un mesaj video pe contul său de Telegram, după apariția unor informații potrivit cărora ar fi grav bolnav. În filmare apare și mana sa dreaptă, Adam Delimkhanov, despre care s-a spus că a fost rănit în Ucraina. Delimkhanov este comandatul trupelor cecene.

În videoclipul publicat pe Telegram, Kadîrov a negat zvonurile despre boala sa. Canalul de Telegram VCHK-OGPU a scris în seara zilei de 2 iulie că presupusa moarte sau rănire a lui Delimkhanov a fost înscenată. „Sursele spun că au mers în pelerinaj la Mecca, dar le era foarte frică de orice tentativă de asasinat și au răspândit informația că amândoi se aflau în spital pe patul de moarte”. Imediat după această postare, Kadîrov și Delimkhanov s-au înregistrat. „Deci, suntem în viață. Mâncăm pâine și altele. Avem o viață interesantă. Viața poate fi interesantă. Da, poate fi scurtă, dar oricum nu vrem să trăim prea mult. Vom trăi puțin, dar bine”, spune Kadîrov.

La mijlocul lunii trecute, presa rusă a scris că âna dreaptă a liderului cecen, Ramzan Kadîrov, Adam Delimkhanov, a fost rănit în luptele din Ucraina, în regiunea Zaporijia. În mod bizar, Kadîrov a apelat la Telegram pentru a recunoaște că nu îl poate contacta pe Delimkhanov și că habar nu are unde se află. „Solicit serviciilor de informații ucrainene să furnizeze informații despre pozițiile care au fost lovite, astfel încât să-mi găsesc dragul FRATE”, scria Kadîrov. „Tocmai am vorbit cu el. E în viață și sănătos. Nu numai asta, dar vă dorește tuturor multă sănătate”, declara ulterior Viaceslav Volodin, președintele Dumei. Agenția de presă rusă TASS a citat un alt comandant cecen spunând că Delimkhanov se afla în Cecenia, nu în Ucraina, iar știrile din presă care indicau că ar fi fost rănit în Ucraina erau „false”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *