joi, iulie 3, 2025
21.8 C
București

“Dacă Rusia pierde războiul, începe Apocalipsa nucleară” | Planul Moscovei, prezentat de Dmitri Medvedev

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a amenințat, din nou, lumea cu declanșarea unui războiul nuclear.

Noul avertisment vine în contextul în care liderii occidentali primesc informații conform cărora Moscova a adunat forțe pentru o nouă invazie pe scară largă în Ucraina, relatează Antena 3 CNN.

Într-o postare recentă pe contul său de Telegram, actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate rus a scris:

“Înfrângerea Rusiei într-un război convențional poate declanșa un război nuclear. Puterile nucleare nu au pierdut niciodată conflicte majore de care depinde soarta lor”.

La fel ca și alți oficiali ruși, Medvedev a acuzat sprijinul militar al NATO pentru Ucraina.

Nu este prima dată când politicianul rus amenință cu folosirea arsenalului atomic rus.

În urmă cu câteva luni, el susținea că Rusia are dreptul de a folosi arme nucleare în cazul în care va considera necesar şi argumenta că “este absurdă” ideea de a pedepsi o ţară “care are cel mai mare arsenal nuclear din lume”.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine